Stăm la masa Domnului
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Eu cred în tot, ce mi-ai promis!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Florentina.S in 28/10/2025
Stăm la masa Domnului


Astăzi, toți cu bucurie
Stăm la masa lui Isus
Sfânt și glorios să fie
Pe al Său Tron, la cer, sus!

Lăsați totul la parte,
La masă, participați,
Să lucrați doar cu dreptate
Și să vă iubiți ca frați!

Totul, să revizuiți
Ce-ați făcut și ce ați greșit
Și tot să-I mărturisiți
Domnului, cel preaiubit.

El, oricum, toate le știe
Tot, Îi e descoperit
Și-n a Sa Împărăție
Ne așteaptă, negreșit.

Calea Lui cea minunată
S-o urmăm, în orice zi
Necazuri de se arată
Să le înfruntăm, orice ar fi

Rugăciune și credința
Mereu să ne însoțească
Căci la urmă biruința
Vine, să ne întărească

Pas cu pas în orice zi
Cu Isus, înaintăm
Teama, frica, vor pieri
De El, aproape să stăm!

El e forța ce ne ține
Drepți să fim și neclintiți
Ne iubește, ne vrea bine,
Pe drumul, care-am pornit

Ne dă bucuria Lui
Și putere, să răzbim
Sus, pe plaiul cerului
Cândva ca să poposim

Vrea la dreapta Lui să stăm
Veșnic să-L glorificăm
Slavă, glorie să-i dăm
Și nemuritori, să fim.

Amin

Câmpia Turzii, 28 octombrie 2025




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 29
Opțiuni