Fiți binecuvântați!
Fiți fericiți azi pe cărarea
Pe care cu drag ați plecat
De când primit-ați împăcarea
Prin Domnul Bun și Minunat.
Pe-această cale e lumină
Și-atâtea bucurii de sus
Care produc roadă deplină
Și mulțumire de nespus.
Pe ea e sfânta îndrumare
A Tatălui Cel Minunat
Spre o trăire-n ascultare
De planul binecuvântat.
Să mergeți fără nici o frică
Căci veți primi puteri de sus
El din necazuri vă ridică
Și vă dă pace mai presus.
El vă trimite-n orice vreme
Atâtea binecuvântări
Rugându-vă a nu vă teme
Chiar de treceți prin încercări,
Căci brațul Lui are putere
Și vă conduce ne-ncetat
Prin valea plină de durere
Prin care-aveți de 'naintat.
Primit-ați de la El iertare
Și liberare pe deplin
De-a răului încătușare
Ce v-a produs atât venin.
În voi El a turnat putere
Ca să luptați neîncetat
Să alinați orice durere
Care pe mulți i-a-ngenuncheat
Și-n inimi sfântă bucurie
El a turnat prin Duhul Sfânt
Să-i fiți prin fapte o solie
În orice zi pe-acest pământ.
Cu mâna Lui ocrotitoare
V-a însoțit în orice zi
Pe calea plină de-ndurare
Cu drag spre El pentru-a privi
Și-atât belșug de har și bine
Spre voi mereu a revărsat
Ca s-aveți inimile pline
De-al Duhului izvor curat.
Iubirea-i binefăcătoare
Cu-atâta drag și-a arătat
Să-i prețuiți a Sa-ndurare
Cu care v-a înconjurat,
Căci nicăieri nu e splendoare
Pentru ființa omului
Și nu e binecuvântare
Ca în prezența Domnului.
Oricând spre patria fumoasă
Să vă încredeți ne-ncetat
În Domnul care nu vă lasă
În rătăcire niciodat',
Căci El știe de încercarea
Prin care aveți de trecut
Și-I veți cunoaște îndurarea
Așa cum nu ați cunoscut.
Până la capăt de cărare
Să îl urmați numai pe El
Și-n orișice împrejurare
Să nu dați înapoi defel,
Căci El vă este izbăvirea
Și-al vostru drag Conducător
Numai prin El e mântuirea
Pentru iubitul Lui popor.
Știind aceasta cu grăbire
Să-i ascultați al Lui Cuvânt
Izvor de sfântă fericire
Pentru oricine pe pământ
Și să umblați doar în lumină
În neprihană ca și frați
Spre țara de iubire plină
Cu toți, fiți binecuvântați!