Îţi văd iubirea-n orice picătură,
În orice strop de ploaie ce-a căzut
Peste pământul plin de praf şi zgură,
Peste cel bun și rău la fel de mult.

Îţi văd puterea-n orice mică floare,
În orice crin ce creşte pe câmpii
Când vântu-i bate finele petale
Şi-i strâns în mâini micuţe de copii.

Îţi văd înţelepciunea-n orice-albină,
În felul cum un fagur e-ntocmit
Că n-ar putea un simplu boţ de tină
Să fie-atât de bun şi iscusit.

Îți văd priceperea în orice cântec dulce,
În trilul păsărelelor din zbor
Când glasul lor prin lumea largă curge
S-audă toţi că au un Creator.

Îţi văd şi bunătatea-n orice boare
Ce mişcă cu blândeţe ramul plin,
Ce mişcă-a ierbii fine firişoare
Şi-aduce în înalturi cer senin.

Îţi văd nemărginirea-n largul mării
Şi-n universul mare și-nstelat
Când stele-apar în liniștea-nserării
Şi luminează lumea din înalt.

Îți văd mânia-n valurile-nalte
Când marea urlă şi se-agită greu
Şi când dorești s-arăţi că Tu poți toate
Şi toate-s sub controlul sfânt al Tău.

Sfințenia Îţi văd în albul moale
A crinului așa strălucitor
Când e atins de-o rază grea de soare
Să Te prezinte-n lume tuturor.

În murmurul izvorului ce curge
Îţi văd tăcerea, şoapta-Ți desluşesc,
Care mereu în suflet îmi aduce
Un strop de pace-n traiul pământesc.

Îţi văd răbdarea-n roua dimineţii
Când Tu presari bobiţe argintii
Ce dau un farmec vârstei tinereţii
Şi-un zâmbet la bătrâni şi la copii.

Îţi văd în orice lucru existenţa,
Chiar şi în firul cel mai nevăzut...
Şi îşi cuprind mereu mai mult esenţa
Şi văd ce ne-nsemnat în lume sunt.

Căci toate Te prezintă doar pe Tine,
De mă opresc să le privesc mereu,
Şi toate-arată-n lume la oricine
Că este-un Creator şi-un Dumnezeu.