Nu-i ușor, să fii creștin!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Eu cred în tot, ce mi-ai promis!  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de Florentina.S in 13/10/2025
Nu-i ușor, să fii creștin!


Râde cel viclean de mine
Cu toți, cei din jurul său,
Că mă strădui, să fac bine
Și că merg pe drumul Tău.

Îmi spune, că nu-s în stare
Și nu voi avea putere,
Vorba lui cea grea, mă doare
Și-Ți cer Doamne, mângâiere

E mereu pe urma mea,
Nu mă lasă, să trăiesc
Știu că viața mea, o vrea
Dar eu fug, îl ocolesc,

Și-n locașurile-n care
E puternic, stăpânește,
Unde-i veselie mare
Și răul, se săvârșește

Nu mă duc și mă feresc
Căci nu vreau, să fac vreun rău
Fiindcă Doamne, Te iubesc
Tu ești Dumnezeu meu!

Nu-i ușor, lupta e grea,
Că-i viclean și e bătrân
Mulți au făcut voia sa,
Numai el, le-a fost stăpân.

Multe rele a făcut
Și continuă și acum
În viața mea, nu l-am vrut
Cu Isus am mers pe drum

Cuvântul mi-a arătat
Cât de rău poate să fie,
Cine-i Domnu adevărat,
Că e dușmănos, se știe,

Căci el moartea ne dorește
Tuturor, care trăim
Luptă și se străduiește
Mântuiți, nu vrea, să fim

De al nost iubit Isus
Care-I plin de bunătate
Ne dă Patria de sus
Iartă, a noastre păcate.

Și pe mine m-a iertat
Pentru tot, Îi mulțumesc
El cel sfânt și adevărat
Mi-a dat viață, să trăiesc.

Amin

Câmpia Turzii, 13 octombrie 2025
Statistici
  • Vizualizări: 61
Opțiuni