Omul bolnav și țintuit la pat
Nădăjduiește la o zi cu soare
Cînd poate va fi vindecat
Și iar va merge pe picioare

Nu și-ar dori nimic mai mult
Decît să-și părăsească patul
Să umble iar ca mai demult
Să simtă iar sub tălpi uscatul

Nu și-ar dori nici bogăție
Nici ranguri și nici demnități
Ci sănătos din nou să fie
S-arunce-a bolii greutăți

Să meargă iar ca mai'nainte
La părtășie între frați
Să simtă focul cel fierbinte
Al fraților adevărați

Omul ce a trecut prin boale
Dureri sau invalidități
Atît dorește, să se scoale
Pentru ceva necesități

Tu, ce plesnești de sănătate
Și uiți ades să-I mulțumesti
Celui care ți-a dat de toate
Oare ce bine-ți mai dorești?

Cîte plăceri ai mai pofti?
Cîte domenii sau palate?
Cîte imense bogății,
Și cîte mii de nestemate?

Ce-ai face dacă într-o zi
Răpus de-o boală nemiloasă
Într-un spital vechi te-ai trezi
Rupt de viața-ți tumultoasă

Nimic nu ți-ar mai folosi
Din tot ce-ai adunat cu trudă
Căci cei mai mulți te-or părăsi
Lăsîndu-te cu soarta-ți crudă

Prietene care ai harul
Să fi întreg și sănătos
Mai treci sa-mprți și tu amarul
Cu-acela slab, neputincios

Du-te că s-ar putea acolo
Să-L întîlnești chiar pe Isus
Fii tu un Pavel sau Apolo
Căci prietenii cei falși, s-au dus

Mîine poți fi și tu amice
Întins pe-un pat sărac de fier
Unde s-aștepți să te ridice
Alții... pe tine, al neputinței prizonier