Mesajul cel sfânt, de sus
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Eu cred în tot, ce mi-ai promis!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Florentina.S in 28/09/2025
Mesajul cel sfânt, de sus


Mesajul cel sfânt, de sus
Tuturor, ni se vestește
El vine de la Isus
Și hrană cerească, este,

Suflete, ca să ridice
Care sunt de tot, căzute
Căci Domnul, nu se dezice
De promisiuni, rostite,

Pentru noi, ca să trăim,
Să fim eterni, fericiți
Cu toții, să Îl slăvim
Domnul, ne vrea mulțumiți.

Cârtitori, nu ne dorește
Ci supuși, ar vrea, să fim
Calea noastră o netezește
Și o curăță de spini

Și de pietre ascuțite,
Care, ne-ar putea răni
El ce spune, nu omite
Toate, le va împlini!

Noi să fim încredințați,
Ce-a promis, nu va uita
Să nu fim intimidați
Isus, nu ne va lăsa!

Prin al Său Duh ne transmite
O armură întăritoare
Viața de veci, ne promite
Și a cerului splendoare.

Minunată este viața
Când cu Domnul, o trăim
Și-ajungem să-I vedem fața
Să-L slăvim, și să-L cinstim!

Căci o dată va veni,
Să ne ducă sus la cer
Și atunci Îl voim întâlni
Toți acei, care nu pier

Cei ce am stat în credință
Și pe Domnul, L-am slujit
Și-am luptat cu stăruință
Pentru cerul infinit.

Pentru pace și iubire
Fără teamă, fericiți,
În rugă și izbăvire
Cu toți cei ce-s mântuiți.

Amin

Câmpia Turzii, 28 septembrie 2025



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 152
Opțiuni