Să fii om și să ai milă!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Eu cred în tot, ce mi-ai promis!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Florentina.S in 22/09/2025
Să fii om și să ai milă!


Să fii om, milă să ai,
De cel care-i necăjit
Din puținul tău, să-i dai
Fiindcă Domnul, a murit

Și pentru semenul tău
Și pentru el, a îndurat
El, Fiul lui Dumnezeu
Viața, și-a sacrificat.

Căci iubirea L-a condus
Înspre jertfă, sus pe cruce
Fiul cel mărit Isus
Care viață, ne aduce.

Faptele ce le-a făcut,
Ne îndeamnă la pocăință
El cel bun, neîntrecut
Ne aduce biruință.

Dacă pe cale-i urmăm
Fără de nici o cârtire
Dacă inima, Îi dăm
Vom scăpa de la pierire.

Binecuvântări primim
De la bunul Dumnezeu,
Pe pământ cât noi trăim,
Ne ține pe brațul Său.

Nevoile, ne cunoaște
Și necazuri ce trăim,
Pe pășuni grase ne paște
Slavă să-I dăm, să-L cinstim,

Buni să fim, ca și Isus
El, exemplu să ne fie,
Cerul ne așteaptă sus
Și a sa Împărăție.

Ne așteaptă mântuirea,
Cununa strălucitoare,
Pacea sfântă, fericirea
Și a cerului splendoare.

Viața cea fără de moarte
Ne așteaptă, s-o trăim
Domnul nostru totul poate,
Să-L urmăm și să-L iubim.

Amin

Câmpia Turzii, 22 septembrie 2025
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 235
Opțiuni