LA UȘI ÎNCUIATE, Z21
Mergi zilnic în acea peșteră de hoți și tâlhari, ==Să luăm aminte
La cei ce-s mai mult decât niște potlogari, ===Ce-l ce zice că-i creștin
La cei ce și lui Mamona se-nchină, === ===Și așa el s-a născut
La ce-i ce poarta și a ta vină! ==== ===Despr ‘o astfel de credință
===Nu găsim scris în Cuvânt!
Încă odată tu crezi: că pe Dumnezeu l-ai păcălit, === Biblia
Pe Cel ce pe cruce pentru tine a fost răstignit! ===Ortodoxă, catolică
Și nu vezi că ai o credință neîntemeiată N e o p r o t e s t a n t ă
Care-i urmată de o mândrie nejustificată!
Căci prin felul în care te-ai închinat,
Pe Dumnezeu în față tu l-ai sfidat!
Pentru că El prin cuvântul Său ne-a zis:
Să împlinim tot ceea ce este biblie scris.
Tu dimpotrivă de la poruncă te-ai abătut
Și astfel în juru-ți mult rău ai făcut!
La cuvântul celui ce-i hot și tâlhar
Ai făcut credința, să-ți fie-n zadar!
Și pentru ca paharul răutății să de-a peste el
AI ÎNCEPUT SĂ-I URĂȘTI PE CEI CE CRED DOAR ÎN EL!
Dacă Domnul, clipă, de clipă,
De grija nu ți-ar purta,
Ar fi vai și amar de tot ce e în viața ta!
Dar pentru că are o îndelungă răbdare
Și pentru ca El este plin de milă și îndurare,
Bate, bate și-așteaptă că poate se va deschide
Ușa ce este închisă cu nenumărate zăvoare.
HUSI 12.09. 2025
Mulțumesc Bunului meu Dumnezeu că prin Duhul Său cel Sfânt mi-a dat capacitatea să observ lipsa de frica , de dragoste și de fermitate pe care o au membrii din bisericile majoritare din tara noastră . Galateni cap. 1 cu 8 Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduia o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi , să fie anatema ! Ioan cap. 20 cu 31 Dar lucrurile acestea ( și numai , și numai acestea ) au fost scrise că voi să credeți că Isus este Hristosul Fiul Lui Dumnezeu și crezând să aveți viată în numele Lui .