Părinte veșnic, mâna Ta de foc
Frământă lutul, dându-i duh de viață;
Din pulbere ridici un vas pe loc
Și pui în el lumină și povață.

Din strop de apă faci un fir de lut,
Din fir de lut un suflet care cântă;
Ne treci prin moarte ca să fim născuți,
Ne pui apoi pe roata Ta cea sfântă.

Când inima se frânge ca un vas,
Tu o aduni cu lacrimi și iubire;
Ne treci prin foc, ne mângâi, pas cu pas
Ne șlefuiești spre chip de nemurire.

Ne scrii un nume, semnul Tău de har,
Ne umpli vasul cu lumină vie;
Din vas golit faci cupă spre altar,
Ce poartă dorul nostru-n veșnicie.

Tu știi ce vas să fie cu parfum,
Ce vas să ducă untdelemn și pâine;
Altul să potolească setea-n drum,
Și toate-ascultă glasul Tău, Stăpâne.

Și dacă vasul se va frânge iar,
Nu îl arunci, ci-l strângi cu dăruire;
Din pulbere ridici un chip de har
Și-l faci din nou să aibă strălucire.

Când roata vieții va opri în prag,
Și când pământul va cădea-n tăcere,
Când vasele s-or sparge în șirag
Tot lutul va tânji spre înviere.

Dany Căpătan