El, Soarele ce arde-n veșnicie,
Alungă întuneric, nori și ploi;
În raza Lui găsim o împărăție,
Un cer deschis, o slavă pentru noi.
El, Stânca tare, veșnic neschimbată,
Izvor de apă vie, nesecat,
Din inimă uscată, însetată,
Răsare viața-n rod înmiresmat.
El, Rege sfânt în slava cea divină,
Ce ține-un sceptru-n mâna Sa de foc,
În templul nostru intră cu lumină,
Sfințind prezența Lui adâncul loc.
El, Miel jertfit și Leu ce biruiește,
În El s-au întâlnit iubirea, har,
Prin rana Lui, păcatul se zdrobește,
Și-n moartea Lui, viața n-are hotar.
El, Ușa, Calea, Adevărul, Viața,
Ne poartă pașii prin pustii arzând,
Ne-nvață să privim mereu spre Fața
Ce strălucește pururi triumfând.
El, Tainicul, comoară-n lut ascunsă,
În vasul slab se lasă preamărit,
Și umple cu putere nepătrunsă
Un duh zdrobit, un suflet obosit.
El, început, sfârșit, Stăpânitorul,
Pe El se sprijină ce-a fost creat,
În noi trăiește Domnul, Salvatorul,
Hristos în noi – nădejde de-mpărat.
…
Și-acum, sub cer, mă-nchin cu adorare,
Cu inima aprinsă ca un rug,
Spre slava Ta, în veci nemuritoare,
Că-n Tine am o viață din belșug.
Cu glas de foc, cu inima-nnoită,
Îți dau, Hristoase, slavă necurmat,
Tu ești în veci coroana neclintită,
Stăpân al lumii, Rege-adevărat!
Dany Căpătan