Suflet smuls păcatului
Autor: Blandu Ioan  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Ioan2. in 23/08/2025
Suflet smuls păcatului


Lucruri drepte
Lucruri bune
Dar și multă rugăciune
Tot mai mult
Mă rup de lume

Sufletu-mi vizează cerul
Către care-ncet mă sui
Căci mă cheamă Adevărul
Și-mi doresc să fiu al Lui

Ca părtaș al trupului
În decursul timpului
Și părtaș al Sângelui
Scump al Salvatorului

Mă îndepărtez de lume
Să trăiesc în rugăciune
Tot mereu mă cercetez
Și la DUMNEZEU visez

ISUS deschide zăvorul
El Sfântul și Mântuitorul
Și-mi caut-un loc în Rai
Unde nu-i nici chin nici vai

Și unde pustiitorul
Nu poate pune piciorul
Nici nu poate ispiti
Ci în Gheenă va pieri

El minciuna sau rău duh
Ce se luptă în văzduh
Cu Duhuri curate tare
Stricând zi de sărbătoare

Și-i ispita cea mai fină
Când e înger de lumină
Asta fizic și ingrat
Fiindcă-n lume-i Necurat

Dar unora deîndată
În păcat DOMNUL l-arată
Neplăcut de la-nceput
Duh rău și lpsit de trup
Blestematul Beel-zebuth

Care știe de-nviere
Sufletul omului cere
Și ar cumpăra cu bani
Inima unor sărmani

Și mărgăritare-ar da
Pentru preamărirea sa
Dar noi am primit Cuvântul
Nu ne poate citi gândul
Și nu ne abate vântul
De-ar străbate tot pământul

Nici la stânga nici la dreapta
Nici cu gândul nici cu fapta
Fiindcă Domnul Domnilor
Are țel izbăvitor

El marele Împărat
La îngeri ne-ancredințat
Și cu prețul Său de Sânge
Ca aur lămurit prin foc
Este Cale de mijloc

Domnul este Adevărul
Ce-a unit omul cu cerul
Vreau vorba clară a-i vesti
Adevărul a rosti
Ca să părăsesc pământul
Contopit cu infinitul

Să-ntâlnesc pe tatăl meu
La dreapta Lui Dumnezeu
Și pe mama s-o-ntâlnesc
Fiindcă pe-amândoi iubesc
Și-aș vrea să le mulțumesc

Deaceea ochii îmi scapăr
Pentru cel mai drept Luceafăr
Lumină a tot ce-i bun
Piedică celui nebun! ! ! ... *

Blându Ioan
23.08. 2025.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 121
Opțiuni