Harul Păcii.
Autor: Cosmin Elisescu  |  Album: Făclia Harului.  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Cosmin.Elisescu in 20/08/2025
Chinuit sufletul meu de suferință,
Am strigat cu lacrimi către Isus,
Îmi era testată a mea credință,
În furtună eram gata să fiu distrus.

Dar, când pe mine mă pierdeam,
Am simțit mâna sfântă a lui Hristos,
Urma cuielor de la cruce vedeam,
Lângă mine stătea foarte luminos.

„Nu plânge robul meu credincios,
Eu nu te-am părăsit și n-o voi face,
În ochii mei ești foarte prețios,
Vreau să-ți dăruiesc a mea pace."

Liniștea am simțit și am ațipit,
Când m-am trezit, singur eram,
În sufletul meu, pace am primit,
Și-n lacrimi, Domnului mulțumeam.

Astfel, mi-am adus aminte de un verset,
„Domnul este bun", din cartea lui Naum,
Alături de Mesia, sunt mereu complet,
Pururea cu El voi merge pe sfântul drum.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 17
Opțiuni