Viața este numai una
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de valeriamida in 18/08/2025
Viața este numai una,
Și e scurtă pe pământ,
Cât de iute ne trec anii,
Zilele, trec rând pe rând.

Și noi alergăm întruna,
De cu zori până-n apus,
Timpul, nu ne mai ajunge,
Să facem ce ne-am propus.

Domnul să ne lumineze,
Să-nțelegem voia Lui,
El să ne călăuzească,
Pe cărarea harului.

S-alergăm fără oprire,
Pe cărarea vieții sfinte,
Ochii ațintiți spre ceruri,
Cu Dumnezeu înainte.

Doar cu El pe calea-ngustă,
Să înaintăm mereu,
Împlinind Cuvântul vieții,
Ancorați de cerul Său.

Timpul zboară-n graba mare,
E puțin... s-a comprimat,
Zilele sunt tot mai scurte,
Vremea e de meditat,

Să luăm dar bine seama,
Căci toate ne prevestesc,
Timpul este pe sfârșite,
Vine Mirele ceresc.
Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 52
Opțiuni