La masa împărătească
Calea dreaptă o văd bine,
Este chiar în fața mea,
Îmi doresc, să ajung la Tine
Căci acol, mi-e inima.
Cuvântul, L-am învățat
Știu tot, ce am de făcut
Pe îndelete L-am studia, t
Îl iubesc, atât de mult.
Frumoasă învățătură
În Cuvânt, eu am găsit
Stop, ca să îi pun la gură
Când nu este de vorbit,
Să fiu calm și răbdător
Înțelept, bun și milos,
Chiar de nu-mi este ușor,
Să fiu ca Tine, Hristos.
Un exemplu bun îmi ești,
Mă strădui, să Te urmez,
Știu bine că mă iubești
În Tine, e al meu crez.
Căci nimic nu mă clintește,
Din ce cred și ce trăiesc
Viața mea cu Tine este,
Eu pe Tine, Te iubesc!
Casa mea Îți aparține,
Te aștept ca să cinăm,
Vreau s-ajung la cer cu bine
Cu ai casei, să-Ți cântăm.
Vreau și ei să Te urmeze
Pentru asta, lupt mereu
Viața să și-o ordoneze,
Acesta e țelul meu.
A lor inimă să-Ți dea
Și pentru ei, Te-ai jertfit
Să fie de partea Ta
Dumnezeul meu iubit.
Ai milă de ei Părinte
Și de mine, ca să ai
Și pe drum, urile sfinte
Putere, Tu să le dai
Lumea, s-o abandoneze
Să nu-i mai ademenească
Și la cer, să Te urmeze
La masa împărătească.
Vreau cu toți în veșnicie,
Să-Ți cântăm la nesfârșit,
Să fim plini de bucurie
Lângă Tine, Domn iubit.
Amin
Câmpia Turzii, 15 august 2025