Harul felurit a lui Dumnezeu
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de NumeleLuiEMinunat in 11/08/2025
Harul felurit a lui Dumnezeu (Coloseni)

Nu-s cuvinte să spună harul nespus
Arătat de Tatăl prin Domnul Isus (1:2)
Cunoscut și-n Colose, pretutindeni vestit (1:6)
S-aducă nădejdea din cerul slăvit (1:5)
Din ziua în care a fost auzit. (1:6)
De veacuri străbate orișice hotar:
Pace și har! (1:2)

Ce har! Să se roage în chip neștiut (1:3)
Frații pe care nu i-ați mai văzut, (2:1)
Adevărul Scripturii să îl auziți, (1:5)
Să mergeți crescând, prin har să rodiți, (1:6)
Să aveți dragoste pentru cei sfințiți! (1:4)
Din pricina nădejdii ce vă așteaptă sus (1:5)
Prin credința-n Isus!

Ce har! Să nu înceteze pentru voi rugăciunea (1:9)
Ca voi să vă umpleți de toată înțelepciunea,
Cunoștința voii Lui să arătați
Pricepere duhovnicească să aflați
În chip vrednic de Domnul să vă purtați. (1:10)
Să-i fiți plăcuți lui Dumnezeu
În orice lucru mereu!

În cunoașterea Lui să creșteți în lume (1:10)
Să aduceți roade în fapte bune
Întăriți cu puterea Lui cea tare (1:11)
Potrivit cu tăria și slava cea mare
Pentru orice răbdare și-ndelungă răbdare
Învredniciți pentru a Sa moștenire (1:12)
Ce har, ce iubire!

Luat din întuneric, de puterea Sa izbăvit (1:13)
Strămutat în împărăția Fiului Preaiubit
Să ai răscumpărare, să fii eliberat (1:14)
Să ai deplin iertare de orișice păcat,
Prin sângele Lui să fii văzut curat.
Fară niciun merit, totul primit în dar
Măreț e al Său har!

Ce har! Dumnezeul măreț, nevăzut (1:15)
Să își arate chipul în Cel Întâi născut
În cer și pe pământ toate El le-a făcut (1:16)
Domnii, dregătorii, tot ce este văzut
Domnii și stăpânii, tot ce e nevăzut.
Din El și pentru El, toate El le-a creat
Ce har nemeritat!

El este mai-nainte de tot ce e văzut (1:17)
Toate se țin prin El, în chip necunoscut
Biserica e trupul, El Capul pentru toți (1:18)
El este începutul, întâi născut din morți
Să aibă 'ntâietate, în toate, peste toți.
Și toată plinătatea să locuiască-n El (1:19)
Ce har să-L ai pe El!


Să-mpace cu Sine prin Fiul iubit (1:20)
Ce e pe pământ și-n cerul slăvit
Prin sângele crucii să facă-mpăcare
Străini și vrășmași să afle iertare (1:21)
Prin trupu-i de carne, prin moarte salvare. (1:22)
Să-i stai înainte, sfințit fără vină
Ce har e iertarea divină!

Să fie slujitori care să întregească (1:25)
Cuvântul vestit, apoi să împlinească (1:24)
Prin suferinți în trup, primind cu bucurie
Să nu fie vreo lipsă-n Biserica vie
Descoperind la neamuri a tainei bogăție. (1:27)
Ascunsă de veacuri, ascunsă de evrei
Hristos în voi nădejdea slavei! (1:27)

Ce har! Să ai Cuvântul, să fii învățat
Să știi lupta cea mare ce alții au dat (2:1)
Să-mbărbăteze inimi, să fie unitate (2:2)
Priceperea ce-o capeți să fie-n plinătate,
Să poți cunoaște taina lui Dumnezeu, prin toate. (2:3).
Comoara-ntelepciunii, știința de folos
Ascunse în Hristos!

Când buna rânduială între toți domnește (2:5)
Tăria credinței oricine o privește,
Când ești zidit în Domnul și înrădăcinat (2:7)
Întărit prin credință, așa cum L-ai aflat
Sporind cu mulțumire spre Dumnezeu îndat'.
Umblând cu Hristos nu poate fi' nșelare (2:4)
Prin vorbe amăgitoare!

Ce har! Adus la viață împreună cu El (2:13)
Să fie iertate greșeli de orice fel,
Zapisul cu porunci a șters nimicind (2:14)
Tot ce era potrivnic, pe cruce pironind
Făcând de ocară, domnii dezbrăcând. (2:15)
Asupra lor pe cruce ieșind biruitor,
Ce har salvator!

Porunci, orânduiri și orice învățătură
Ce are în vedere mâncare, băutură (2:16)
Sabat sau lună nouă, zile de sărbătoare
Lasăte-s ca o umbră a celor viitoare (2:17)
Căci cine le-mplinește, trăind sub ascultare
Și sub călăuzire, nu poate niciodat'
Să fie judecat! (2:16)

Când te ții strâns de Cap, prin orice' ncheietură (2:19)
Nu faci a ta voire, lucrezi în legătură (2:18)
Nu te închini la îngeri, de mândrie umflat
În trupul lui Hristos, hrănit, bine-nchegat
Prin Dumnezeu primești creștere ne'ncetat.
Ca premiul alergării spre Patria cerească
Nimeni să nu-l răpească!

Căci cine a murit odată cu Hristos (2:20)
Față de-nvățături ce nu mai au folos
Porunci, învățături ce au înțelepciune (2:23)
Asprime pentru trup, voită-nchinăciune (2:20)
Nu poate să trăiască ca ceilalți din lume.
Căci știe că nu sunt de niciun preț trăirii (2:23)
Ci gâdilării firii!

Acel ce a-nviat odată cu Hristos (3:1)
Umblarea-i după lucruri de sus, și nu de jos
La lucruri de sus gândește și la greu (3:2)
Viața cu Hristos e-ascunsă-n Dumnezeu,
În omul cel nou e îmbrăcat mereu. (3:10)
Căci el se înnoiește prin har, spre cunoștință
După a Lui Ființă!

Ce har! Chemați la pace, s-alcătuiți un trup (3:15)
În toți să locuiască Cuvântul din belșug (3:16)
Copii, părinți sau robi, neveste sau bărbați (3:17-22)
Cu fapta sau cuvântul, în Domnul ascultați!
Ca pentru El să faceți, în tot ce datorați! (3:23)
Răsplată moștenirii o dă El bucuros
Voi slujiți lui Hristos! (3:24)...
Și orice-ar fi să fie, pentru orice nevoi
Harul să fie cu voi! (4:18)
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 20
Opțiuni