Spre Tine alerg
Spre Tine-alerg cu stăruință
În orice zi să Te găsesc
Căci de la Tine biruință
Primesc când vin cu pocăință
Și din inimă-ți mulțumesc.
Când negura mă înconjoară
Vin să primesc lumina Ta
Căci mi-ești eternă primăvară
Și inima mi se-nfioară
Dornică de-a Te căuta.
Da, înspre Tine cu grăbire
Alerg ca să Te preamăresc
Și ca să cânt a Ta iubire
Ce îmi aduce fericire
Când pe cărarea Ta pășesc.
În grabă vreau la orișicine
Să spun despre Jertfirea Ta
Adusă pentru-al nostru bine
Dacă Te vom vedea pe Tine
Cum ai plătit pe Golgota.
Acolo ai plătit cu sânge
Cu sânge scump, nevinovat
Ca sus în cer să ne poti strânge
Dacă inima noastră plânge
Cu remușcare-al nost' păcat.
Spre Tine cu ființa toată
Alerg, căci vreau să fiu al Tău
Și-aș vrea cu inima curată
Și cu dragoste-adevărată
Să Te cinstesc ca Dumnezeu,
Căci mi-ești de-ajuns întotdeauna
Și nimenea nu e ca Tin'
Căci m-ai făcut cu frații una
Și-n cerul sfânt Tu-mi dai cununa
Și pe cărarea Ta alin.
Alerg cu drag pe-a Ta cărare
Și-n orice zi spre Tin' mă-ndrept
Vestind la toți marea-ndurare
Prin vorbă și a mea purtare
Cu inima arzând în piept,
Căci mi-ai dat sfânta bucurie
Adusă prin iubirea Ta
Să fiu în lume o solie
Ce cheamă spre-a Ta-mpărăție
Pe-acei ce vor a Te urma.
Până mă vei chema la Tine
Și-n slavă mă vei înălța
Ajută-mă s-alerg mai bine
Îndepărtat de căi străine
Și să aleg doar voia Ta,
Căci acolo sus în splendoare
Pe veci cu sfântul Tău popor
Unit voi fi-n acea cântare
De la măreața sărbătoare
Frumoasă-a sărbătorilor.