Psalmul 85
Tu binevoitor ai fost cu țara
Cu a lui Iacov fii, prinși de război
Iertând nelegiuirea și ocara
Adus-ai Doamne, prinșii înapoi
Acoperind păcatele lor toate
Ți-ai abătut, atuncea când i-ai scos,
Aprinderea ce-aveai să faci dreptate
Și din mânia-Ți iute Te-ai întors
O Dumnezeu, a noastră mântuire
Ne-ntoarce iarăși, fă-ne o fereastră
Și încetează cu desăvârșire
A Ta mânie împotriva noastră
Vei ține-n veci pe noi mânia oare?
În veci a Ta mânie-Ți vei lungi?
Nu ne vei da din nou înviorare
Umplând al Tău popor de bucurii?
Ne-arată Doamne, asta ni-i dorința,
Din bunătatea Ta la fiecare
Și-n inimă, să ne-ntărim credința
Ne dă și mântuirea Ta cea mare!
Voi asculta ce Dumnezeu rostește. .
Căci la poporul Lui, cu bucurie
La-ai Săi iubiți, de pace le vorbește
Ca ei să nu mai cadă-n nebunie
Da, mântuirea Lui este aproape
Cei ce se tem de El o s-o găsească
Pentru ca-n țara asta, cât încape
Prezența Slavei Lui să locuiască
Credicioșia și cu bunătatea
Să se-ntâlnească Domnul le ajută
Deasemenea și pacea cu dreptatea
Se întâlnesc se strâng și se sărută
Credincioșia din pământ răsare
Crescând în frumusețe și-n mărime
Dreptatea stă privind la fiecare
Din sfânta și cereasca înălțime
Da, Domnul ne va da și fericirea
Chiar și pământul roadele-și va da. .
‘Naintea Lui dreptatea-I duce-oștirea
Și-n urma lui călcând, Îl va urma.
08/04/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona