Dragostea ca o cameră dezordonată,
Suntem generații diferite, asta trebuie menționată,
E haos între noi, deși chiar ne iubim, o nebunie,
Fără regret, încerc ca să transpun totul în poezie.

Sunt urme adânci pe fața mea, am riduri, sunt bătrână,
În mintea ta e haos, dar tu mă ți de mână,
Parfum de inocență aș vrea să îți transmit,
Să înțelegi mereu că mama te-a iubit.

Cu veselie constat că dragostea e ca o cameră dezordonată,
Dar are farmec, personalitate, chiar dacă pare că n-ar fi curată,
Este a noastră legătură, sunt mamă și mi-ești fiu,
Iar dragostea ce ne-o purtăm, e sentimentul mereu viu.
Emilia Dinescu