A plouat tare și-aici
A plouat tare cu furtună
De către Cel Ce norii-adună
Din patru puncte cardinale
Făcând din drum o-ngustă Cale
La Alba n-a plouat cu gheață
De noi Ții răul la distanță
Vă invităm cu noi să fiți
În adunări de pocăiți
Cu Domnul slavei să trăiți
Ani fără griji și fericiți
Ne apără cel drept orașul
Și satele adiacente
Aici trăim multe momente
În care-avem cu noi curajul
Adus din înălțimi de sus
De Păstorirea Lui Isus
Și gătim bune alimente
Mulțumindu-i Tatălui
Cei ce vor aici voia Lui
În sânul Ardealului
Și chiar de nu suntem perfecți
Ne face conștiința drepți! !
În a omului ființă
Domnul este conștiință
Care-l crește-n cunoștință
Și îi dă mare credință!
Cu-n legământ al vieții-ntregi
Tu Doamne fiii-ți înțelegi
Fiindcă respect-a Tale legi
Din toată lumea îi culegi
Și-i păstrezi la Tine-ntregi
Le-oferi mai mult decât îȚi cer
Îi faci lumini și-i urci în cer
Unde nu-i sfârșit al vieții
Și sunt cu Omul dreptății
Pe drumu-ngust au fost Stăpâne
Împărtășiți cu vin și pâine
Și încă de pe pământ
Temple a Duhului Sfânt
Pe al lor drum cu Tine-n minte
Atotputernice Părinte
Îi faci să fie-așa curați
Lui Cristos fiindu-i frați
În credință dezmierdați
Ei în Domnul s-au legat
Să înmulțeasc-al tău talant
Isuse Fiu de DUMNEZEU
Acum că-i timpul potrivit
Te așteptăm cu-n ”Bun Venit”
Și cum războiul nu ne place
Vrem să te primim cu pace
Cu Tine-am vrea să fim cu toții
Stăpâne-al vieții și al morții! ! ...
Blându Ioan
27.07. 2025.