Faptele Apostolilor 17:30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neștiinţă și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,

Cândva, în tăcere, domnea nepăsarea,
Iar omul pășea printr-un somn vinovat.
Dar glasul divin a străpuns așteptarea
Un tunet de har peste lume-a strigat.

Iertat este tot ce a fost neștiință,
Căci zorii au prins să răsară-n Cuvânt,
Și harul, cu toată a lui stăruință,
Ne cheamă în grabă la pasul cel sfânt.

Nu-i sfat ce coboară din cer ca o briză,
Ci strigăt de foc către suflet pierdut.
Pocăiți-vă toți, e sfântă deviză —
Nu-n vorbe frumoase, ci-n plânsul tăcut.

O vreme de milă s-a deschis ca o poartă,
Și cerul își varsă lumina-napoi.
Dar cine va sta cu inima moartă
Când vine Eternul să ceară pe-ai Săi?

Ce har să mai ceri, când harul Se-ntinde,
Cu brațul străpuns, peste-al inimii dor?
Apleacă-te astăzi — că mâine se stinge,
Și viața se rupe ca zbor trecător.

Isus azi te cheamă să ieși din osândă
La cruce Ți-arată ce preț a plătit.
Pe lemnul rușinii, iubirea cea blândă
A rupt judecata și tot ce-ai greșit.

Dany Căpătan