INTALNIREA DIN CER
Autor: Gheorghe Barbu  |  Album: F.V.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de gicabarbu in 28/09/2008
Peste tot, Cerescul Tată, lasă-n jurul Său mister,
însă celor ce-L descopăr le va da comori în Cer.
Ei, creştinii, sunt aceia care-au fost stăruitori,
în vederea întâlnirii ce va fi-n curând pe nori.
Pe oceane, pe uscat, peste toată omenirea,
clopote şi gonguri bat anunţând la cer Răpirea.
Se observă printre nouri, printre trăsnete şi ploi
cum că totu-i pe sfârşite, grăbind ziua de apoi.

Clipa aceea e pe-aproape, prevestind-a Sa sosire,
de milenii aşteptată; El sa vină Domn şi Mire.
Miliarde nu admit, că din spaţii sus, celeste,
va veni ca hoţu-n noapte, fără zgomot, fără veste
şi de-aci să ia pe unul, pe alţi doi dintr-o cetate,
doar aşa…să selecteze şi ce-i rău să dea deoparte!
Grâului de prin neghină, El să-i fac-o separare,
iar pe-aceasta s-o arunce, unde timpul va dispare.
Şi de-i locul temerar, o enigmă ne-nţeleasă,
va fi pusă-atât de bine să nu poată să mai iasă.

*

Şi iată-i pe toţi aceia care-au fost ai lui Cristos,
cum se-nalţă, cum plutesc, către spaţiul glorios!
Îmbrăcaţi în haine albe dintr-un in imacult,
lasă totul să-ntâlnească, pe Ilustrul Împărat.
Ei se urcă din pustie ca o pasăre măiastră,
să-şi întâmpine Iubitul părăsind Planeta-albastră.
Porţile li se deschid; totu-i aur, crisolit,
explodând de strălucire ca un glas de “Bun venit”!
Toţi în cer vor fi primiţi de măreţile alaiuri,
Salutându-i cu bineţe, pe-ale veşniciei plaiuri.

**
Sus acolo, cu toiagul de iaspis şi de sardiu,
vor vedea tronând pe Mielul, ce-a fost mort dar este viu.
Printre tunete şi glasuri, iată-I tronul de domnie,
unde lacrimi pe obraz , lângă Domnul n-or să fie.
Lângă El, ne-om regăsi cu ce dragi demult plecaţi,
cu prieteni şi cu rude, cu părinţi surori şi fraţi.
Printre sfinţi, pe străzi de aur, altu-şi va-ntâlni soţia
şi de-atunci vor fi-mpreună să-şi petreacă veşnicia.
Vor mai fi şi care-au fost, fără vază-n adunare,
dar în clocot, despre Domnul, povesteau la fiecare.
Printre ei, în Paradis, va fi Sila şi Andrei,
Pavel, Avraam şi Iacov; Daniel ne-nfrânt de lei.
Ca un soare-n timpu-amezii mulţi vor străluci acolo,
care-au mers vestind Cuvântul, cu putere, ca şi-Apolo.
Aceştia, sunt toţi sfinţii de un mare caracter,
Şi-au avut ca Ţintă-n viaţă, pe Acel ce e din cer.

***
Iar acum cu bucurie să privim spre zări albastre,
către Cel ce este gata să ne ducă printre astre
Imbrăcaţi curaţi s-ajungem la măreaţa întâlnire,
când vedea-vom pe’Mpăratul cu alaiul Său de Mire.
Atunci, şi văzduhul tremura-va iară norii plumburii,
se vor da şi ei deoparte pentru a trece-ai Săi copii.
Doar acei ce nu-s legaţi de plăceri şi-ntinăciune,
vor putea spre zări să zboare, către Domnul care vine!
A noastră, credinţă trează, să ne-aline în necaz,
doar aşa Isus ne şterge, orice lacrimi pe obraz.
Căci privindu-L cu tandreţe, faţa ni se luminează,
iar speranţa este tare, stă-n spărtură şi veghează..
Londra - septembrie/2008 AMIN!
SOS! Initial, aceasta poezie a fost intitulata "SURPRIZELE DIN CER", pentru ca de multe ori traiesc cu temerea, si sigur in aceasta situatie nu sunt singur, ca din nefericire "DINCOLO", nu ne vom intalni cu toti acei pe care i-am vazut, noi, foarte credinciosi. Sa dea Domnul, sa nu fie decat o parere gresita, ca astfel, toti acei care L-am primit pe El ca Domn si Mantuitor al nostru, sa fim gata de Rapire, sa fim mantuiti. Pentru aceasta, vreau sa va spun cu toata dragostea si responsabilitatea, ca nu este suficient sa ascultam poezii si predici, nu este suficient sa compunem sau sa recitam poezii, sa predicam sau sa cantam in corul bisericii, ci mai important este sa TRAIM CUVANTUL lui Dumnezeu. El sa ne ajute pe toti, si in primul rand pe mine care mi-am permis sa va dau aceste sfaturi, sa ne pregatim, fara a mai face compromisuri cu pacatul. Asadar, poeziei nu i-am schimbat numai titlul, ci am renuntat la evocarea prin versuri a unora, care probabil,nu vor fi gasiti la INTALNIREA CEREASCA, la nunta Mielului, si am lasat sa fie o mangaiere pentru noi toti, care avem persoane iubite plecate la Domnul. Domne Isuse, ajuta-ne pe toti sa fim gata pentru intalnirea cu Tine. Amin.
INSPIRATII DIVINE
Ma bucur de toate poeziile pe care le-ati scris sub inspiratia Duhului Sfint, sint minunate. D-l sa va ajute sa faceti un volum de poezii, as vrea sa-l am si eu.Multa pace G. C
Adăugat în 30/09/2008
Statistici
  • Vizualizări: 1446
  • Export PDF: 10
  • Comentarii: 1
Opțiuni