Te laud o Domnul meu
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de valeriamida in 18/07/2025
Te laud o Domnul meu, nespus îți mulțumesc,
Pentru-a Ta bunătate ce-n Tine o găsesc.
Îți mulțumesc o Doamne căci Tu m-ai ocrotit,
În fiecare zi cu drag m-ai sprijinit.

De-atâtea ori Isuse, simțeam că-s părăsit,
Și am strigat la Tine, glasul mi-ai auzit.
M-ai luat la pieptul Tău și m-ai încurajat,
Mi-ai spus: Sunt lângă tine, singur nu te-am lăsat.

În orice zi și noapte, Tu mă veghezi mereu,
Eu simt protecția Ta, ești Dumnezeul meu.
Mai mult ca niciodată mi-arăți cât mă iubești,
Te laud o Domnul meu, slăvit fii! Mare ești!

Îngerii Tăi din ceruri veghează asupra mea,
O Doamne slavă Ție, pururi te voi lăuda.
Mă-ncred în Tine Doamne, îți mulțumesc frumos,
Vreau să-ți urmez doar Ție, să-ți rămân credincios.

Ajută-mă pe cale, singur să nu mă lași,
Pe calea viții sfinte, îndrumă ai mei pași,
Vreau să merg drept pe cale cu ajutorul Tău,
Te rog să-mi dai putere, slăvit fii Domnul meu!
Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 42
Opțiuni