Să cerem, de la Domnul Dumnezeu, acum, prin rugăciune
Oameni destoinici, care să ne conducă, cu înțelepciune,
Ne dorim oameni responsabili, călăuziți de Duhul Sfânt,
Cari să fie credincioși și încercați, având lumină în cuvânt.
Ei sunt întrebați mereu și căutați printre cei credincioși
Căci poporul pretinde și caută mereu, oameni valoroși,
Uneori trebuie să ne împrumutăm oameni cu dobândă
Să restaureze ce s-a stricat, căci Dumnezeu ne dă izbândă.
Avem un Mântuitor, ce a plătit cu viața, Sa pentru noi
Iubindu-ne până la capăt, și ne-a redat iar viața înapoi,
El, Cel Prea Iubit de Dumnezeu, ne-a răscumpărat din păcat
Cu sângele Său, ne-a scos la lumină, din locul întunecat.
Domnul Isus Hristos, Cel care ne iubește, în orice vreme
El este Cel care rezolvă, prin harul Său orișice probleme.
El este Lumina lumii, Calea, Adevărul și Viața nouă arătată
El este Drăgălașul, care a înviat din morți, fără de pată.
D-nul Isus Hristos, face legătura cu ai Lui, în neprihănire,
Rupe toate legăturile pământești de robie, venite din fire.
El este Cel care unește Biserica prin Duh și îi dă viață.
Și ca un Comandant, stârpește răul, în orice dimineață.
Când pacea domnește însoțită de dreptate și înțelepciune,
Se fac lucrări mari, ce au fost cerute odinioară, în rugăciune
Pașnicul domnește în popor și se înalță în liniște și pace
Și lucrări importante de zidire, prin harul Domnului se face.
Poporul se înmulțește, așa precum ar trebui, după cuvânt
Și Biserica se înmulțește, azi, cu ajutorului Duhului Sfânt.
Biruitorul lumii se luptă pentru noi, să ne mărească lumina
Biruind lumea din afară și din noi lucrându-ne și rădăcina.
Îți mulțumim Tată din ceruri pentru aceste lucrări din frați
Lucrări neînțelese dar vrednice de domni și de împărați
Îți mulțumim de lumina vredniciei aprinsă în al Tău popor
Ce lucrează cu Cuvântul Tău în prezent pentru viitor.
17.07. 2025