Iosif, tâlcuiește vise


IOSIF, ce i-a tâlcuit
Visul la stăpânul său,
Mărirea și-a dobândit
Că-L avea pe Dumnezeu

Căci el iarăși a fost pus
În cinste și în mărire,
Căci era un om supus
Smerit și plin de iubire.

În hambare el a strâns
Tot ce a fost, de adunat
Foametea tot a cuprins
Pământul, l-a devastat

Dar, ca un om chibzuit
A știut, ce-i de făcut
A strâns tot și-a drămuit
Hambarele, le-a umplut.

Ai frați mari au venit
În Egipt, să târguiască
Grâu să cumpere au dorit
Hrană, ca să viețuiască

Ei la Iosif au ajuns
Dar, nu l-au recunoscut
El când i-a văzut, a plâns
Dar nu le-a spus, a tăcut

I-a întrebat de unde sunt
Și cine acol, i-a trimis?
Iar ei lui i-au dat răspuns
Și de al lor tată, i-a zis

Și de un frate mai mic
Ce Beniamin, se numea
De el, nu au spus nimic
Inima lui, suferea.

Apoi s-a retras, și-a plâns
Când pe cei dragi i-a văzut
Și când a primit răspuns
La toate, ce el a vrut.

Le-a dat grâu, da-n saci a pus
Argint, ca să-i învinuiască
Căci de dor era răpus
Și-ar fi vrut să-i mai oprească

Dar la urmă, i-a lăsat
Iar când grâul s-a sfârșit
La drum cu toți au plecat
Beniamin, i-a însoțit

El cu drag îl aștepta
Dorea tare mult să-l vadă
Al său frate drag, era
ȘI nu voia să-l mai piardă

Și al său tată a venit
Însoțit de-ai săi copii
Iosif cu drag i-a primit
Le-a dat multe bogății.

Amin

Câmpia Turzii, 2 iulie 2025