Mai ai răbdare
Autor: Ionescu Petru  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonescuP292 in 27/06/2025
Mai ai răbdare

Cu-așa avânt tu ai plecat
Pe-a Domnului curată Cale
În clipa când Lui te-ai predat
Ca să slujești doar voii Sale.
Aveai dorință să-L asculți
Și să trăiești doar pentru Sine
Nu te-nfricau aceia mulți
Care loveau cu pietre-n tine.
Azi parcă nu mai ești așa
Nu mai ai râvna de-altădată
Ce oare te-a putut schimba
De nu mai ești ce-ai fost odată?
Ce gânduri negre te-au cuprins
Cu lanțuri de înșelăciune
Să crezi că ești bine, ne-nvins
Când nu trăiești cu-nțelepciune?
Ia seama azi și nu mai sta
Cuprins de multa-ți nepăsare
Lucrează și nu pregeta
Să îL asculți în orice stare.
De-ți este bine, de ți-e greu
Fii credincios întotdeauna
Din inimă, căci Dumnezeu
În ceruri îți va da cununa.
Tu pân-atunci să îL iubești
Și să-L asculți fără-ncetare
Orice îți cere să-mplinești
Căci Te-a-ntări, mai ai răbdare.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 42
Opțiuni