INIMA CIOBURI REFĂCUTE
Am fost lovită mișelește, trântită la pământ,
De multe ori plângeam amarnic, doream doar un mormânt,
Am suferit nespus de mult, doar eu sunt vinovată,
Că am lăsat ca un străin în inimă să-mi bată.

Din suferință m-am hrănit, m-am înșelat amarnic,
Credeam că va simți vreun pic ca mine, dar zadarnic,
M-a înjunghiat și m-a rănit, el inima mi-a spart,
În ura lui înverșunată, m-a împins spre un nou start.

Cu mâini micuțe și firave, de jos m-ați adunat,
Si inima făcută cioburi, cu drag, mi-ați reparat,
M-ați susținut în suferință, deși erați răniți,
Cu inima făcută cioburi, băieții mei iubiți.

Ne-am adunat, cioburi din suflet, le-am pus toți la un loc,
Și ne-am promis că le-om lipi, dar nu ca într-un joc,
Nu vom lăsa o cicatrice, o vom lipi chiar bine,
Căci inima ce bate-n piept, e-n pieptul lor și-n mine.

Chiar dacă nu ne-am vindecat, suntem spre vindecare,
Căci inima cea suferit, acum e mult mai mare,
O inimă avem în piept, o inimă comună,
Și vrem să fie vindecată, o vrem să fie bună.

Chiar dacă mai sunt cicatrici, bucăți ce sunt tăiate,
Nu mai lăsăm ca tirania să le distrugă toate,
Le-am adunat cum am putut, dar Dumnezeu repară,
El este Cel ce a susținut și va susține iară.

El inima va vindeca de rana sângerândă,
Și inima va întrema, nu va mai fi plăpândă,
Iar eu promit că de acum nu am s-o las rănită,
Avem o inimă comună, o inimă unită.
Emilia Dinescu