Fie-ți viața un izvor
Autor: Nichifor Nicu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Nichifor in 20/06/2025
Fie-ți viața un izvor
autor: Nichifor Nicu
20/06/2025. ora: 14:40

Izvor de binecuvântare peste-ntreaga ta ființă,
De la Dumnezeul mare, ce revarsă har, credință.
Izvor de binecuvântare ochii tăi mereu să vadă
Și în Dumnezeul Cel Mare inima-ți să se încreadă.

Izvor de pace și lumină să te umple-n orice vremi,
Chiar și-n clipe de furtună nicidecum să nu te temi.
În Cuvântul Lui cel Sfânt să te ancorezi mereu
Și să mergi slăvind, cântând pe Slăvitul Dumnezeu.

Izvor de milă nesfârșită fie-ți partea zi de zi
Și din palma-I pironită dragostea să-I poți simți.
Harul să te-nvăluiască, să îți umple inima,
Duhul Sfânt să-ți copleșească pe de-a-ntregu viața ta.

Izvor de cântec să-ți răsune din adâncul inimii
Pentru Cel ce-a spus că vine și El nu va zăbovi.
Să-ți mărturisească gura și să spună tuturor
Că și omul, și natura Îl slăvesc pe Creator.

Izvor de fapte bune, sfinte, să rodească-n viața ta,
Să-mplinești cu bucurie tot ce spune Biblia.
Fii lumină-n noaptea grea, fii o rază de speranță
Pentru cei ce zac în ea, căutând o dimineață.

Izvor de sfântă rugăciune să îți fie viața ta,
Să Îl poți simți în tine pe Hristos din Golgota.
Prin credință și nădejde, te va întări mereu,
Iar prin harul care crește, leagă-te de Dumnezeu.

Izvor de adevăr și viață să-ți înunde-al tău cuvânt,
Să vorbești despre speranță, despre Cel ce este Sfânt.
Să arăți prin viața ta că în tine e Hristos,
Ce-ți inundă inima și-ți face viața cu folos.

Slujirea ta să fie sfântă, și-n ce spui, și în ce faci,
Chiar de iadul se frământă, chiar dacă e plin de draci.
Să te doară pentru alții, să te rogi, să dăruiești
Și să stai mereu cu frații, înspre cer tu să privești.

Izvorul de iertare pură să-ți cuprindă inima,
Să nu porți în tine ură, asta nicicând nu uita.
Ci să ierți cum El te iartă, din adâncă umilință,
Căci iubirea e o hartă ce te poartă spre credință.

Izvorul de nădejde vie fie-ți cântecul final:
Să pășești spre veșnicie, s-ajungi la cerescul mal.
Când se-nchide-a vieții carte și tăcerea se coboară,
Să poți avea și tu parte de eterna primăvară.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 134
Opțiuni