Ca un alb trandafir risipit pe cărare
Îngenunche-mă Tu, sub cuvintele Tale.
Chiar zdrobit de aș fi sub vreo talpă grăbită,
S-o îmbraci cu parfum din mireasma-Ți sfințită.

Îngenunche-mă, Doamne, și pe munte, și-n vale,
Pe acest așternut al picioarelor Tale
Umbră mică să port pe sub bolta de stele
Cu nădejdea de dor să mă înalți către ele.

Îngenunche-mă, când pulbere mi-e meditarea,
Când pustie și seacă mi-e ruga și starea
Când străin mi-e pământul înapoi și ‘nainte
Îngenunche-mă Doamne, lângă Cuvinte.

Ceas de veghe să-mi dai, înspre poarta Cetății,
Să-Ți aduc pe altar casa mea cu nepoții,
Să fim albi trandafiri aici jos pe-a Ta cale,
Să-înflorim pentru cer strânși în palmele Tale.

Îngenunche-mă Doamne, în orice mândrie pe cale
Ia-mi tristețea că nu-s, dă-mi bucuria că sunt sub privirile Tale,
Ca un trandafir ridicat din noroi și sădit în palmele Tale,
Să-Ți zâmbesc necurmat, osanale aducând din albe petale.