DOAMNE, IARTĂ-NE

În genune și-n pustiu a suflat Duhul de viață;
Ne-am trezit cu toți din neant într-o bună dimineață
Și-am primit totul creat, noi doar ca să-l stăpânim,
Dar deloc n-am fost în stare, nici măcar să ne iubim.

Doamne, iartă-ne că suntem plini de pizmă și urgie,
Iartă-ne dragă Părinte, de păcatul de mânie;
Supărați suntem pe Tine (tot pe Tine, sfinte Tată),
Deși ai dat tot ce-aveai, pe Isus, lumea Ta toată.

Noi, nu ne-am schimbat prea mult față de la început:
Tot cu ură ne hrănim și ne strângem rău avut,
Tot nu vrem să facem pasul, nu vrem să ne pocăim
Și, din nou, prin toate-acestea, tot pe Tine te lovim.

De vre-unul se pocăiește, este ca o floare rară
Ce-și aduce peste suflet o veșnică primăvară!
Totuși, greu ne mai trezim din a morții delăsare,
Greu ne-întoarcem către Tine, iar Tu plângi de întristare.

Stăm nepăsători de Tine iar vremea se scurge, trece,
Suntem toți sloiuri de gheață și avem inima rece...
Dar, chiar și cu toate-acestea, ne iubești cum doar Tu știi,
Căci L-ai dat pe-al Tău Copil ca să fim ai Tăi copii.