Scrisoare pentru voi
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie volumul 2  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 09/06/2025
SCRISOARE PENTRU VIITOR
Copiii mei erau micuți și eu călătoream în viitor, visam să fiu bunică,
Anii au trecut, s-a împlinit, moralul, nepoata îmi ridică,
Aș vrea să scriu, și-n versuri să citească atunci când n-oi mai fi prezentă,
Cum a fost viața în altă eră, tehnologia ne-a închis și lumea e absentă.

Eram copii și ne jucam, prin iarbă și prin rouă noi alergam desculți,
Nu ne temeam să stăm afară, jucam mijitea, rațele și vânătorii, căci eram mulți,
Mâncam din fructe nespălate, șterse pe poala hainei fugitiv,
Sper, peste ani când va citi nepoata mea sau alt copil, să fie afectiv.

Mă tem că nu s-or mai plimba printre păduri mărețe,
Mă tem că n-or mai fi în stare ca liberi să învețe,
Dar sper ca să trăiască iar, așa cum se cuvine,
Chiar dacă s-a evoluat, doar în natură-i bine.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 49
Opțiuni