DUHUL CE SFÂNT, LIN COBOARĂ
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Divine binecuvântări  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de Florentina.S in 07/06/2025
Duhul cel sfânt, lin coboară


Chiar în zi de Cincizecime
Oameni mulți, s-au adunat
Erau cete, o mulțime
Și minuni, s-au întâmplat

Limbi mai multe, se vorbeau
Căci erau amestecați,
Dar cei prezenți, nu cârteau
Parcă erau cu toți frați.

Deodată, s-a auzit
Un vuiet ușor, divin,
Ca un susur a venit
Din cerul frumos, senin,

Flăcări de foc, s-au văzut
Peste ucenici s-au pus,
Părea că-i de necrezut
Din ceruri veneau, de sus

Iar cei care le-au primit
În limbi străine, vorbeau
Cei prezenți au chicotit
Parcă nici ei nu credeau,

Că înțeleg ce li se spune
Chiar în limba lor, vorbeau
De așa mare mulțime
Auzind, se minunau.

Flăcările le-au văzut
Cum din ceruri, au venit
Însă nu toți au crezut
În darul ce l-au primit

Cei care cu Domnu au stat
Și în slujba Lui, au fost
Darul sfânt, L-au căpătat
Să aibă la toate rost.

Despre Isus au vorbit
Și de jertfa de la cruce
De Duhul, ce l-au primit
Care oameni, va aduce

Pe altarul lui Isus
Pentru a Sa Împărăție
Cei ce cred vor merge sus
În măreața veșnicie.

Amin

Câmpia Turzii, 7 iunie 2025
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 593
Opțiuni