Suntem o grupă mică
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie volumul 2  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 03/06/2025
SUNTEM O GRUPĂ MICĂ
Suntem o grupă mică, dar nu a nimănui,
Suntem copiii Tăi, copiii cerului,
Ne-ai înfiat pe noi și noi îți mulțumim,
Suntem o grupă mică, dar nu ne îndoim.

Intrăm cu voioșie în camera de sus,
Suntem o grupă mică, aici Tu ne-ai adus,
Cu bucurie sfântă cântăm, îți mulțumim,
Suntem o grupă mică, uniți mereu venim.

Suntem o grupă mică, puterea e a Ta,
Ajută-ne, să stăm în rugă, nu uita,
Tu ești al nostru Tată, Tu ne-ai adus aici,
Noi stăm în rugăciune și știm, Tu ne ridici.

Suntem o grupă mică, prin harul Tău trăim,
De aceea în rugăciune mereu îți mulțumim,
Trăim ultima clipă de har împrumutat,
Suntem o grupă mică, dar știm că ne-ai salvat.

Suntem o grupă mică, suntem a Ta mireasă
Dorim în cerul sfânt, curând plecăm acasă,
Până atunci în rugă mereu ne-om aduna,
Suntem o grupă mică, suntem din turma Ta.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 54
  • Favorită: 1
Opțiuni