Penajul prea mândru împiedică zborul
Căci greaua aripă se-mpiedică-n ea
Deși e frumoasă ca fulgul de nea,
Dar mult mai greoaie când stăruie norul.

N-o mângâie vântul și-i surdă la corul
Zglobiilor păsări, ce aripa grea
Au smuls-o de forme, de inima rea,
Rănită de ură, păzindu-și ogorul.

Cu aripi ușoare ajungi în pridvorul
Lansării spre slavă când inima vrea
Aceiași jertfire ce Mielul dorea.

Când mâna rănită va trage zăvorul
Putea-vei să fâlfâi din aripi spre stea
Și zborului veșnic să-i afli izvorul.