LA CERURI, DOMNUL SE ÎNALȚĂ!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Divine binecuvântări  |  Tematica: Înălțarea Domnului
Resursa adaugata de Florentina.S in 28/05/2025
La ceruri, Domnul se înalță!


Sus la cer, s-a înălțat
Chiar la Tatăl Său, s-a dus
Acel, fără de păcat
Fiul sfânt, numit Isus.

Promisiuni le-a făcut,
Că nu îi va părăsi
Și va fi, cum ei au vrut
La ceruri, s-or întâlni.

Dar singuri, nu i-a lăsat
Al Său Duh Sfânt l-a trimis
Iar Duhul, s-a arătat
Îi va duce-n Paradis,

Pe acei ce Îl doresc
Duhul Sfânt, îi va cuprinde
Și pe toți, cei ce-L iubesc
Îi va duce pe căi sfinte.

Pe ucenici i-a privit
Cu iubirea unui Tată,
Spre cer, ușor a pornit
Dar, i-a mai privit o dată.

Îi lăsa jos pe pământ
Cuvântul, să Îl vestească
Dar rămâne Duhul Sfânt
Cu drag, să-i călăuzească

Și multe, Domnul le-a spus
Înainte de a pleca,
La toate le-a dat răspuns,
Căci nu se va îndepărta

Lângă ei, mereu va fi
Și mereu, îi va veghea
Loc le face-n veșnicii
În Împărăția Sa

Însă, au de împlinit
Cuvântul Său minunat
Să spună, ce-au auzit,
Ce Isus i-a învățat,

Să spună de-a Sa jertfire
De chin și de suferință
Să primească mântuire
Și prin Domnul, biruință

L-au privit cum urcă-n sus
Cel iubit, Cel adorat
Cel făr de păcat, Isus
Care viața le-a salvat.

Care la cer îi va duce
Pe toți, care au credință
Înspre Rai îi va conduce
Și le va da biruință.

Amin

Câmpia Turzii, 28 mai 2025

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 406
Opțiuni