Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi, visătorii,
care-am băut din corola florii de mătrăgună și-am trăit goi?
N-am avut altă-avuţie decât praful de pe tălpile noastre,
altă casă decât zările-albastre din copilărie.

Oamenii, ocolindu-ne-au zis:
- Cine sunt acești vânzători de vis?
N-am avut liniște, n-am avut masă-așezată,
însă Tu ne zâmbeai câteodată.
Te-arătai la sfârșitul câte unui cuvânt,
erai ca un fulger, ca o pală de vânt.
Și noi ne spuneam rugăciunile,
încrezători în toate minunile...

Doamne, dintre toți copiii tăi,
numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greșit și primește-ne
în grădinile pe care îngerii Tăi le-au plivit. Pune-Ți mâinile pe ranele noastre prea pământești
și spune că ne vindeci și ne primești!