Două mâini mă trag în lume,
Una sus, spre cerul sfânt,
Alta jos, spre foc și spume,
Spre păcatul cel mărunt.

Inima mi-e câmp de luptă,
Bate-n ea un dor curat,
Dar ispita stă și luptă
Să mă țină jos, legat

De ce cad, când știu că doare?
De ce fug de-al Tău cuvânt?
Legea Ta în mine moare,
Când mă-nvinge-al firii vânt.

Doamne, strig din întuneric,
Tu ești stânca mea, Hristos!
Rupe lanțul meu himeric,
Fă-mă sfânt și credincios.

Când va fi să vii cu slavă,
Și voi fi schimbat pe loc,
Voi zbura spre-a Ta dumbravă
Fiu iertat, trecut prin foc.