Să nu spui că nu ai dar
Tu cel ce spui că n-ai nici o chemare
Să faci vreo lucrare în adunare
Spui că n-ai dar, nu ai talant
Primit de la Cel Preaînalt.
Dacă îți faci o profundă cercetare
Îți vei da seama că-n a ta purtare
Și vorbire sunt lucruri care încurajează
Biserica să fie trează.
Că vorba ta cu sare dreasă
Poate să fie una aleasă
Spre îmbărbătarea multora și ridicare
Să nu meargă spre pierzare.
De la amvon zici că nu poți să predici
Însă pe unul sau pe altul îl ridici
Cu vorba ta înțeleaptă
Ce nimeni nu le-a spus vreodată.
Ai vrut să fii folositor printr-un dar mai mare
Talantul tău să fie văzut în adunare,
Însă Domnul te-a chemat ca să slujești
La cei din jur cu drag să le vorbești.
De rai, veghere, înțelepciune, de neprihănire,
De tot ce-i sfânt, de Isus și al Lui jertfire...
Nu tăcea, vorbește, spune tuturor
Despre Domnul bunul nost' păstor.
Căci cu asta ai fost înzestrat
Să vorbești celui întristat,
Celui care e deznădăjduit,
Sau poate încă nu e mântuit.
Mai ai daruri ascunse că în purtarea ta
Se oglindește lumina ce toți o pot vedea
Astfel și alții se silesc a lumina
Printr-o trăire sfântă cum cere Biblia.
Nu mai spune că nu ești folositor
Când lucrezi de zor în al Domnului ogor,
Prin comportamentul tău și prin vorbire
Aduci multă binecuvântare prin a ta slujire.
Dar și atunci când ruga ta o înalți
Pentru bolnavi, săraci, sau cei bogați,
Pentru toți acei ce sunt descurajați
Și pentru cei ce-s încă dezamați...
Ai fost chemat în rugă ca să mijlocești
Chiar și pentru acei ce nu-i cunoști...
Sunt multe feluri de a sluji
Doar să vrei mai mult a te sili.
Că mult mai este încă de lucrat
Când unul a semănat, iar altul a udat...
E mare ogorul lui Dumnezeu
Și unii chiar lucră din greu,
De aceea e bine cu toți să ne silim
Și în lucrarea sfântă să slujim
Cu darul pe care l-am primit,
Dacă-l folosim primi-vom îndoit.
Amin