Cind NU e nimeni ,e HRISTOS
Autor: Balahtari Cristina  |  Album: fara album  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de cristina.balahtari in 30/04/2025
Să nu mai spui că singur ești în clipele de grea durere,
Chiar dacă mulți te părăsesc, Isus e-acel ce-i mângâiere.
Să nu mai spui că părăsit, uitat de toți tu ai rămas,
Când nu e nimeni, e Hristos speranța ta în greul ceas!

Când nu e nimeni să-ți aline durerea grea din pieptul tău,
Să nu disperi, iubit creștine, căci lângă tine-i Dumnezeu.
Când nu ai cui să-ți spui necazul și rănile ce dor cu-amar,
Să-ți pleci genunchii în odăiță și spune-I Lui al tău calvar!

Când oamenii te părăsesc și toți te uită-n drumul lor,
De ce să plângi și să disperi? Tu-L ai pe Cel ce-i Creator!
Când nu e nimeni să-ți mai spună o vorbă bună, un cuvânt,
Isus e-acel ce îți vorbește în multe feluri cu glas blând!

Să nu mai spui că singur ești, căci tu Îl ai pe Dumnezeu,
Și dacă-L ai pe El, creștine, ți-e plină viața ta mereu.
Căci nimeni, nimeni în viață nu poate să ne fericească,
Oricât ar spune sau ar face, un om nu poate să împlinească!

Al nostru gol imens din piept să-l umple poate doar Isus;
Când singur ești, tu să te bucuri și să privești mereu doar Sus!
Căci niciodată nu rămâi uitat și părăsit de toți —
Când nu e nimeni lângă tine, deschide către cer tu porți!

Să cânți, să-L lauzi, să-L slăvești, să-L chemi pe El în rugă sfântă,
Spune-I amarul, greutatea și grijile ce te frământă.
Cheamă-L mereu pe-al tău Isus, în orice ceas, în orice clipă,
Și astfel cobori tu ceru-ntreg în casa ta de dor umbrită!

Știu că e greu și neputința își face loc în trup și duh,
Dar vreau să știi că Domnul nostru te vede într-una din văzduh
Și își dorește, drag creștine, să-L chemi în casa ta cu dor,
Ca El să vie, să-ți aline durerea grea cu-al Său fior!

Să nu mai spui deci niciodată că singur ești în astă lume —
Isus e-acel ce-i lângă tine, tu cheamă-ntruna al Său Nume!
Isuse drag, să Te cobori la orice suflet ce-i pustiu
Și-arată-le că ești prezent și dă-le iar un suflet viu!
Intr-o lume atit de mult invadata de tehnologie mi-am dat seama ca omul devine din ce in ce mai singur , din ce in ce mai trist , din ce in ce mai izolat ! Cu mintea invadata de tot felul de lucruri din ecrane uitam de prezenta lui Dumnezeu in vietile noastre , am scris drept aceste versuri incurajare pentru orice suflet care simte ca este singur , uitat …Dumnezeu te iubeste !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 154
Opțiuni