Auzi o șoaptă
Autor: D.V.  |  Album: fara album  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de din_cer.7 in 29/04/2025
„Nu te lăsa”, auzi o șoaptă-n noapte…
Nu renunța, cât inima îți bate.
Deși adesea vânturi bat în tine,
Să știi oricând, Isus pe braț te ține.

Nu te lăsa, Isus este la cârmă.
Nu te opri, pășește pe-a Lui urmă
Talazuri, valuri, greutăți de vin,
Dumnezeu te va întări cu ajutor divin.

Nu te lăsa, chiar dacă lacrimi curg adesea
Și rugăciunea ți se pare în zadar
Căci tu nu știi vremea hotărâtă
Când Tatăl îți va da răspuns în dar.

Nu te lăsa, rămâi statornic, veghetor
Căci timpul e aproape să fii biruitor.
De vei păstra credința și privirea-n sus
Te vei întâlni în slavă cu Regele Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 168
Opțiuni
Iosua 24:15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”