Singurul strain
Autor: Pavel Mariana-Florica  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de brandusa in 23/07/2008



SINGURUL STRAIN


Strain credeam ca esti de mine
Isuse drag, cand coboram
Inspre Emausul din mine,
Cand in tristeti ma afundam.

Credeam ca Tie nu-ti mai pasa
De mine, de necazul meu;
Credeam ca mana Ta ma lasa
Singur sa lupt, cand mi-e mai greu.

Dar cat m-am inselat de tare
Si cat de-ntunecat am fost!
Vegheai asupra-mi cu rabdare
Si-mi indreptai al vietii rost.

Mi-ai explicat tot, cu rabdare,
Ca suferinta are-un rost .
O, cat m-am inselat de tare
Si, Doamne, ce nebun am fost!

Caci am crezut ca esti departe,
Nadejdile mi-ai inselat.
Nu mai citeam in sfanta carte.
O, Doamne, cat m-am departat!

Abia atunci cand flamanzisem
Si-n mine inima ardea
Mi-ai deschis ochii ce-nchisesem
Si m-ai hranit cu painea Ta.

Am inteles cu pocainta
Ca eu sunt cel instrainat.
O, Doamne, daruie-mi credinta
De-acum sa fiu neincetat

Legat de Tine pe vecie
Sa fac alaturi, orice pas.
Cuvantul Tau, nadejde vie
Sa-mi fie in oricare ceas.

Si de-am sa fiu tentat vreodata
Sa cred ca-s singur si mi-e greu,
Sa recunosc fara tagada
Ca singurul strain sunt eu.

Si-atunci sa staruiesc de Tine
De mine-alaturi sa ramai
Sa-mi arda iar inima-n mine
Asa, ca-n dragostea dintai.



Domnul sa ne ajute pe toti sa nu ne instrainam de El, ci sa ne bazam tot mai mult pe Cuvantul Sau sfant, pentru a birui orice ispita.









Poezia este inspirata din Luca 24:18, unde se spune despre cei doi ucenici care coborau din Ierusalim spre Emaus.Ei l-au intrebat pe Domnul Isus daca e singurul strain care n-a aflat ce s-a intamplat cu "proorocul puternic in fapte si-n cuvinte". Nu Domnul Isus era strain, ci ei se instrainasera de El prin necredinta. Asa se intampla si cu noi uneori; ni se pare ca Domnul ne-a parasit, dar de fapt, noi ne-am instrainat de El. Sa ajute Domnul pe toti cei ce vor citi aceasta poezie, sa nu se instraineze niciodata de El prin neascultare.
comentariu
Vedere foarte frumoasa asupra acestui lucru foarte important,m-a impresionat,
bravo!
Adăugat în 23/07/2008
Apreciere
Deosebite versuri, Domnul sa te binecuvante!
Adăugat în 24/07/2008
Statistici
  • Vizualizări: 1228
  • Export PDF: 13
  • Comentarii: 2
Opțiuni