De câte ori îmi plâng rănirea

De câte ori îmi plâng rănirea
În fața Ta, Isuse scump.
De câte ori, ades, în taină
Doresc să tac și să Te-ascult.

Tu nu mă lași în agonie
Și, ca un blând Păstor, îmi spui:
„Tu nu ești singur, ești cu Mine
Și Eu voiesc să te supui!”

Ajută-mă să mă smeresc,
Să-nvăț să iert și să iubesc,
Apoi să sper și iar să tac,
Căci vreau să fac ce Tu voiești,
Să caut să-Ți fiu mereu pe plac.

Cântarul drept nu e la om,
Cântarul drept e-n brațul Tău.
La Tine-i lupta o cunoști,
Cunoști durerea ce-o port eu.

De-atâtea ori mi-ai spus în taină
Că umbra aripilor Tale
Mă-nvăluie ca o splendoare
Și nu mă lași să trec prin vale.

Căci scuturile Tale, Doamne,
Sunt o puternică cunună,
Ca doi frați ce stau alături,
Lucrând numai împreună.

Așa vorbește al Tău cuvânt.
Privesc cu ochii mei de carne,
Ajută-mă să fiu oricând
O lumină tot mai mare!

O, iartă-mă, Isuse drag,
Că n-am luptat cu slăbiciunea.
Mi-am dat mereu voie să cad
Și-acum… îmi pare rău acuma!

Tu nu ești om, Tu știi durerea,
Dar, mai puternic ca oricând,
E scutul Tău, Isuse drag,
Cuvântul Tău mi-e mângâierea.

Mă pocăiesc acuma iară
Și iar promit necontenit
Că voi căuta să-Ți stau aproape
Și stărui să nu mă mai sting!

Lumina Ta e adevărul,
Adevărul e lumina.
Tu ești sincer totdeauna,
Ajută-mă s-aprind lumina.

Să n-o pun sub un obroc,
Să stea ascunsă-n cămăruță,
Ci să o pun în sfeșnic iute,
Și camera să stea aprinsă.

Ajută-mi, Doamne, când sunt sincer,
Să nu rănesc pe cineva,
Ci cu o vorbire-aleasă
Să caut s-arăt dragostea Ta!