NAAMAN

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Sub strălucirile de vreasc
Ce zorii le-au aprins în spaţii,
În bucuriile ce nasc,
Mulţimi de oameni din Damasc
Şi-ntimpinau voioşi soldaţii.

Având în frunte precum ştiţi
Pe cel mai mare căpitan,
Lăsându-i pe israeliţi
În urma luptei umiliţi
Viteazul comandat Naaman.

Căci s-au întors de la război,
Din Israel venea pleiada,
Acel prelung şi lat convoi,
Lăsând doar lacrimi înapoi
Şi-acum se duc să-mpartă prada.

Iar când s-au dat la împărţit
La haine, la arginţi, la miei,
Naaman deodată s-a oprit
În faţa unui chip smerit
A unei fete din evrei.

"N-ai vrea să vii la mine-acas'?"
El întrebă fetiţa slabă;
"Da, vreau! - răspunse-umilul glas-
Căci doar atât mi-a mai rămas
Ca să slujesc de-acum ca roabă."

Încălecată sus pe şea
Părea un crin cu lungi petale!
Căci s-a desprins de tot ce-avea
Şi-acum şi-a mai rămas doar ea,
Cu amintirea ţării sale.

"De-acum să scuturi şi să pui,
Căci uite-n faţa ta-i stăpâna!
Şi nu mai ai la cin' să spui,
Căci milă la străină nu-i,
Deci roabă lucră, pune mâna!

Şi-n caracterul ei curat,
Israelita cea cuminte
A fost exemplu minunat
În tot ce-a spus şi ce-a lucrat,
Lăsând în urmă fapte sfinte,

Căci Dumnezeul sfânt şi drept
I-a dăruit credinţă vie
În inima ce-avea în piept,
Şi-n caracterul înţelept
I-a pus cerească mărturie.

Cu ochii aţintiţi în zări,
Curată ca un porumbel,
Adusă din îndepărtări,
Ea le-a vorbit de vindecări
Ce le-a văzut în Israel.

Naaman era victorios
În lupte, în război viteaz,
Dar de la toate ce folos?
Căci a căzut şi el lepros,
Lovit de-acel grozav necaz.

Pe trupul lui imaculat,
O plagă de nesuferit
S-a aşternut, s-a aşezat,
Căci lepra-i de nevindecat,
La oameni leac nu a găsit.

"Dar dac-ar fi domnul meu
În Israel, în ţara mea,
Atuncea singur Dumnezeu
L-ar vindeca prin robul Său
De boala lui, de lepra grea!"

"S-ar vindeca? ia stai, ce-ai spus?
Fetiţo oare nu glumeşti?
S-ar vindeca?... căci leacuri nu-s!"
"Dar Dumnezeul Cel de sus
El are doctorii cereşti!"

Şi-ndată sfintele scântei
Tot sufletul i-a luminat,
Căci ea s-a dus la soţul ei
Să-i spună: "Numai dacă vrei,
De-acuma poţi fi vindecat!

Naaman, ascultă-mă, m-ascuţi? -
E cauza care te frământă,
Căci între doctorii cei mulţi,
Mai este Unul să-L consulţi,
Şi-L poţi găsi în ţara sfântă.

Căci roaba care ne-a slujit
În curaţia-i fără pată,
Mi-a arătat, mi-a povestit,
Că poţi să fii tămăduit
De-această lepră necurată!"

"Atunci mă duc la împărat
Să-mi deie împuternicire!
Să ceară el neapărat
Să fiu acolo vindecat!
De-această grea nenorocire....

Şi cu cămilele de frâu
Şi slujitorii după el,
Naaman prin holdele de grâu
S-a dus să treacă peste râu
În ţara sfântă, Israel.

Dar împăratu-acelei ţări
Veşmintele şi-a sfâşiat,
Când auzi de vindecări
Crezând c-acestea-s provocări,
Grozav de tot s-a tulburat...

Dar Elisei cu suflet plin
I-a zis: "N-ai frică, domnul meu!
Trimite-aici pe-acel străin
Ca să cunoască pe deplin
Că-n ţara aceasta-I Dumnezeu!"

Şi comandantul cel vestit
Cu-a lui cămile a plecat,
Spre casa omului smerit,
Dar Elisei nu l-a primit
Aşa cum el s-a aşteptat.

Căci el se aştepta oricum,
Să-i facă câteva mătăni,
Să-i iese înainte-n drum,
Cu untdelemn, sau cu parfum,
Să-i puie mâinile pe răni,...

"Dar nu aşa! ci în Iordan,
De şapte ori să intri-n vad!
Şi vei fi vindecat, Naaman!
Căci Dumnezeu te are-n plan
Să-i fii o floare în răsad!"

Dar ofiţerul s-a-ndoit,
Acest îndemn l-a întristat,
"Cum?! pentru-aceasta am venit?
Să fiu aici batjocorit!
N-avem noi ape de scăldat?!

Veniţi să mergem înapoi!"
Atunci îi zise robul său:
"Stăpâne, pentru ce te-ndoi?
Nu-i mare lucru, nu-i război,
Să facem probă nu e greu!"

Şi robul l-a înduplecat
Să intre în acel Iordan,
Iar după ce s-a afundat
De şapte ori, s-a vindecat
De lepra lui acel Naaman.

Întregul corp i s-a-noit,
Părea că e din nou născut,
Cum s-a-ntâmplat, nici n-a simţit,
Căci Domnul l-a tămăduit
Pe omul care a crezut.

Şi-atunci a zis: "Acuma ştiu
Că-n ţara-aceasta-i Dumnezeu!
Care e drept, şi sfânt, şi viu,
Şi se arată în pustiu
Cu strălucire braţul său!"

Să fii de Domnul vindecat
De boala ce te-a chinuit,
Aceasta este minunat,
De-aceea omul a strigat,
Şi Domnului i-a mulţumit.

Naaman cu lacrime fierbinţi
S-a dus la robul Domnului,
Să-i ducă aur şi arginţi,
Căci Dumnezeul celor sfinţi
L-a vindecat de lepra lui.

"Nu pot primi ce mi-ai adus!
Căci El te-a vindecat! nu eu,
De-aceea-ntoarce-te supus,
Şi cu privirile în sus
Să-i mulţumeşti Lui Dumnezeu!"

"Am să mă-ntorc aşa cum sunt!
Dar lasă-mă pentru altar
Să duc din ţara ta pământ,
Ca să primească Domnul sfânt
Al pocăinţei mele dar."

Şi omul s-a întors smerit
Din nou de unde a plecat,
Dar n-a uitat cât a trăit,
El Domnului i-a mulţumit
Căci Dumnezeu l-a vindecat.

Au fost destui leproşi ca el
Şi totuşi nu s-au vindecat,
Şi-n Siria, şi-n Israel,
Hristos l-a prezentat model
Pe-acel Naaman adevărat.

Tu care vrei s-ajungi în rai,
Sau vindecare să primeşti,
Să ştii, dacă în suflet n-ai
Credinţă cât un bob din pai,
Nu poţi să-nvingi, să biruieşti.

De-aceea nu te îndoi!
Fii credincios, căci Dumnezeu
Spre rana ta când va privi,
Pe loc te va tămădui,
Oricât ar fi necazul tău.

Oricât ar fi de apăsat
De boli, de cancer, sau lepros,
Poţi fi de Domnul vindecat
Căci El e veşnic, neschimbat,
Şi mântuieşte prin Hristos.

De-aceea omule sărman
Ce stai şi-asculţi acest cuvânt,
Aruncă-te ca şi Naaman
În pocăinţă, prin Iordan,
Şi fă cu Domnul legământ.

Apoi te roagă să primeşti
Pe Duhul Sfânt, cu sfinţi fiori,
Ca şi Naaman să stăruieşti,
Căci el în apele fireşti
S-a aruncat de şapte ori.

Căci Dumnezeu, Cerescul Tată,
Ne vrea copii adevăraţi,
Ca roaba cea nevinovată,
Ca să cunoască lumea toată,
Căci noi suntem răscumpăraţi.

AMIN