Când noaptea-și fâlfâie aripa rece
Și gândul spre El vrea să-l plece,
Te pleacă smerit în nisipul vremii,
Sub ceru-albastru plin de astre mii.

Iar mintea las-o liberă să zboare
Printre grădinile în splendoare;
Asemeni inima să-ți fie goală,
Fără de mistere sau de fală.

Te du cu ochii minții pân' la cruce
Și de fiori în trup îți vor trece,
Tu stai tot în genunchi în umilință -
Va fi iertată a ta ființă.

Întoarce-te cu fața înspre ceruri
Să vezi cum păsări zboară în stoluri
Purtând pe aripi vestea că odată
Isus muri ca jertfă pentru plată.

Te roagă și frumos Îi mulțumește
Celui care în veci de veci trăiește,
Iar inima și glasul să-L slăvească
Pe Domnul, nicicând să nu se-oprească.

16 mai 2008