Fenomenul Luciferic
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Soli Deo Gloria!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 05/01/2010
Fenomenul Luciferic

În vremi de-naltă măreţie
Ale creaţiei lui Dumnezeu
În stadiu-i sfânt la apogeu,
Prea Sfânta Sa Împărăţie
'Şi-eterniza vastu-i traseu.

Perpetuând sfânta menire
În ani şi vremuri nedatate
Prin paşii spre eternitate,
Ea-şi parcurgea în fericire
Fluida-n veci prosperitate.

Căci marea binecuvântare
A celor ce au fost create
Ca bune foarte declarate,
Se-aflau în grija-I iubitoare
Completă-n suveranitate.

Şi-n orice nouă dezvăluire
A Forţei Lui cea creatoare,
Minuni adânci de cugetare
Venind din veşnica zidire,
Se arăta, dragostea mare.

În Univers, fiind revărsată
Spre bună starea lumilor,
În ordinea asupra lucrurilor
Stătea în glorie, admirată,
Ca sursă a vieţii, a tuturor.

Nemărginita Înţelepciune
Era-n tot ceru-apreciată,
De toate lumile cântată
Ca singura în lucruri bune
Prin veşnicia prea curată.

Doar fenomenul Luciferic
Ce-a apărut ca din neant
Punându-se pieziş pe cant,
A-ntins o pată de-ntuneric
Peste-al Iubirei sfânt liant.

Şi-n lumea îngerilor sfinţi
S-a-nfiripat cu precădere
Punctul său fix de vedere,
Originea unei vagi dorinţi
De a conduce prin putere., , Să-nalţ scaunul mai sus
De stelele lui Dumnezeu!’’
Era principiul ce mereu -
Vocifera, unde-a fost pus
În slujba sa, din empireu.

Voia pe muntele-adunării:
Capătul de miază-noapte
Cu planuri bine camuflate,
Pe vârful norilor, umblării,
S-arate că-n ceruri poate.

Şi că acolo sus pe munte
S-arate că-ntre Dumnezei
Se-nvârte roata dragostei,
Si se creiază o nouă punte
Şi-o nouă ordine, -ntre Ei.

Să fie chiar ca Dumnezeu,
Să aibă slava şi-nchinarea
Şi-n gloria sfântă-adorarea
Iar îngerii cei sfinţi, mereu
Să dovedească ascultarea.

Atunci în scumpa veşnicie
El s-a încuibat tulburător,
Prin scopul său înălţător -
Prin elementul de-anarhie
Tot mai pregnant acuzator.

Şi-a început ca să susţină
Că în măreaţa guvernare
Este tmpul de-ndreptare,
Şi-n Legea sfântă, divină
Se poate face schimbare.

S-a angajat de bună voie
Prin logica-i, de-a dovedi
Cu gând rău, de-a amăgi
Că îngerii nu simt nevoie
De Lege, pentru-a o păzi.

Că Lege-ar pune-ngrădiri
La fiinţe ce-s neprihănite
Cu puteri vaste hărăzite,
Ce în scopuri şi-n gândiri
Sunt complet desăvârşite.

Astfel ’n-ascuns s-a erijat
Nearătând, niciun indiciu
C-apărător fiind din oficiu,
Al îngerilor, ce i-a înşelat
Întroducându-i în supliciu.

N-au priceput, că în final
Pe panta celor revoltaţi
Vor fi priviţi ca răsculaţi,
Şi că-n momentul crucial
Puteau să fie îndepărtaţi.

Urmând calea cea aleasă
De Lucifer spre-nfăptuire
Fiind induşi, prin amăgire
Deşi nu-n totul, înţeleasă
L-au sprijnit în răzvrătire.

Şi-apreciindu-şi măiestria
În luptă cu Dumnezeirea,
Mândru că-i stă uneltirea
Şi-a materialzat filozofia:
"Că Legea strică fericirea.

Că ordinea şi guvernarea
Trebuie a fi, reanalizate
În proiectu-i de dreptate,
Şi-nlocuite cu schimbarea
Fără restricţii proclamate.

Şi, să se conducă fiecare
Cum gândirea îi propune
Prin propria înţelepciune,
Ce o posedă, prin creare
Fără cerinţă-a se supune!"

Şi răspândindu-şi teoria
Spre fericirea existenţei
În prosperarea eficienţei,
Şi-a declamat toată tăria
În spiritul independenţei.

Prin amăgire, fiind prinsă
Şi-oştirea cea neprihănită
Din starea ei cea fericită,
N-a declarat ca respinsă
Noua gândire răspândită.

După îndelungi orientări
În multe Sfaturi adunate
În cerurile prea curate -
S-a decis prin consultări
De a-l chema la dreptate.

Şi s-a-ncercat, şi străduit
Aşa cum Dragostea o ştie
Prin cuvânt sfânt să îmbie,
Să recunoască că-i greşit
Şi să-l convingă, să revie.

Demersuri au fost făcute
Şi a avut timp de gândire
Ca în cumplita răzvrătire
Prin acţiuni deja-ncepute
Să vadă falsa îndreptăţire.

Trufia însa a fost mai mare
Aflat în nedreptatea cloacă,
Şi ea l-a-mpiedicat să facă
Mărturisiri, cerând iertare,
În revenire, sa se-ntoarcă.

Dar când au fost epuizate
Din planul sfânt prezentat
Orice sforţări, s-a declarat
Verdictul Dragostei curate,
Răspunsul de-a fi-nlăturat.

Nemaifiind nici-un mijloc,
Şi nici altă cale de urmare
Prin dragostea răbdătoare
Cerul n-avea să fie-un loc
Pentru păcatu-n avansare.

Nu se-admitea ca Lucifer,
Cu îngerii săi, ce-l urmau
Şi-ntruna, se-mpotriveau
Să locuiască-n sfântul cer
În dezbinarea ce-o făceau.

S-a hotărât de-a fi excluşi
Din cerul sfânt şi ordonat
În care toţi s-au răsculat,
Şi niciodată, - din nou puşi
În locul sfânt ce-au ocupat.

Şi-apoi a fost razboi în cer,
Ce-a mai teribilă-ncleştare
Din Univers prin lupta mare,
În frunte-având pe Lucifer
Ce s-a luptat cu disperare.

Şi Mihail, Marele Voievod,
În dragostea triumfătoare
A purtat lupta-ntru salvare
A ordinei, - ce cap de pod,
Cerul era, spre răsturnare.

Dar îngerii cei buni şi sfinţi
I-au biruit, şi-au alungat
Din cerul astfel bulversat,
Pe-acei ce multe suferinţi
Prin răsculare-au provocat.

Cu Lucifer pentru anarhie,
Toţi îngerii ce l-au urmat -
În planul său cel avansat,
Îndepărtaţi pentru vecie
Au fost din cerul ordonat.

Şi ceilalţi au slăvit în toate
În mod solemn şi adorare
'N puterea-I cea creatoare
Pe Creator, ce în dreptate
El i-a salvat, de la pierzare.

Şi nici-o pată, a răzvrătirii
Şi-a-mpotrivirii la Cuvânt
Nu a rămas în cerul sfânt,
Căci spiritul nemulţumirii
A fost îndepărtat şi-nfrânt.

Şi-astfel, liniştea şi iubirea,
Şi pacea sfântă-au revenit
În cerul ce-a fost curăţit -
Căci printre îngeri fericirea
Mai mult din nou s-a-ntărit.

Aşa trecând de-ncercarea
Prin fenomenul Luciferic -
Timpu-anunţat de-ntuneric
Şi-au încheiat examinarea
Prin proba cadrului eteric.

Dumnezeu, nu va admite
În dragostea răbdătoare
A doua oară, o încercare,
Pentru-acele fiinţe ispitite,
Ce au trecut învingătoare.

Când ordinea bulversată
A fost din nou restabilită
În starea ei cea fericită -
Şi când Legea nemutată,
A fost slăvită, preasfinţită,

Atunci a început Cuvântul
Ca să-Şi exprime Raţiunea,
Să-şi exercite-Nţelepciunea
Şi cer şi stele, şi pământul,
Toate-au mărit Creaţiunea.

În dragostea nemărginită
El teritoriul Său Şi-a-ntins
Şi-a Sa putere Şi-a extins
Prin ordinea ce-a stabilită
Ce şi pământul l-a cuprins.

Spre-a fi familia mai mare,
O altă lume cu inteligenţă
Marcând o nouă prezenţă,
S-a hotărât ca prin creare
Să fie-adusă la existenţă.

Şi-astfel a fost continuată
În planul Lui vasta lucrare
Încununâd marea-I creare,
Cu-o altă lume întemeiată
După Măreaţa asemănare.

Flavius Laurian Duverna
19 mai 2008
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1201
  • Export PDF: 55
Opțiuni