Străina
Autor: cantea marius  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 15/05/2008
Poarta se aude scârțâind ușor,
Un glas abia se aude spunând: deschide-mi c-am să mor
Nu vezi că vântul rece bate?
Sunt o străină ce vin de departe.
Îngăduie-mi în casa-ți de mă lasă
Și dă-mi să-mbuc ceva la masă
Și la focu-ți puțin să mă încălzesc
Atâta doar, străine, îmi doresc!
Eu n-am făcut ceea ce ea îmi spuse
I-am spus: pleacă, și dispăruse
Am stat puțin și m-am gândit
La ceea ce-am făcut și-am adormit
Dar am avut un vis neliniștit:
Se făcea că eram în paradis
Cu o prințesă la care nici nu vă gândiți
Cu gândul să o chem m-am sculat
Și îndată la ea am strigat
Dar ea, demult de-acolo plecase
Și-n urma ei doar noaptea și vântul mai rămase
De fiecare dată când un străin în poartă-ți bate
Primește-l și tratează-l mai bine ca un frate!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1356
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.