Cursul vieţii
Autor: Hirja Bogdan Marcel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 10/04/2008
Mă trezesc,pentru a mă culca din nou,
Mă culc pentru ca apoi,să mă trezesc,
Trăiesc pentru a muri,
Mor pentru a trăi,
Viaţa e atât de scurtă,
Încât nu ştii când a trecut
şi se sfârşeşte.

Mă nasc pentru a îmbătrâni,
Iubesc pentru a fi iubit,
Muncesc pentru a exista,
Exist pentru a suferi,
Alerg tot timpul,după ce?
După avere trecătoare,
fără valoare.

Mă rog pentru că aşa am învăţat,
Învăţ pentru a şti cât mai mult,
Ştiu pentru a supravieţui problemelor,
Iar din probleme învăţ câte ceva,
Dar moartea nu mă-ntreabă câte ştiu ,
Şi dacă să mă ia sunt pregătit,
pentru a fi judecat.

Şi aşa-mi trec zilele toate,
Trezindu-mă pentru a mă culca din nou,
Culcându-mă pentru a mă trezi,
Pentru ca într-un tărziu,
Pentru vecie să adorm,
Şi din pământ să mă întorc,
de unde provin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1735
  • Export PDF: 2
Opțiuni