Fii înțelept!
Autor: Danielescu Alina Camelia  |  Album: Picături de har  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Alinacamelia in 26/04/2024
Ce binecuvântare ai trimis din cer
Când Fiul Tău iubit a coborât în lume
Și câte bucurii ce-n veci nu pier
Avem cu toții în al Său Sfânt nume.

Căci n-a venit s-aducă judecata
Pe-acest pământ plin de păcat,
Ne-arătat iubirea și dreptatea,
Din chinul veșnic lumea a salvat.

Ne-a ridicat din veșnicul noroi
Din întunericul în care toți trăiam
Lumina a adus-o printre noi
Atunci când nici o șansă nu aveam.

Ne-a lăsat s-alegem intre rău și bine
Să alegem adevărul sau minciuna,
Zborul care te înalță spre slăvile divine
Sau veșnica osândă pentru totdeauna.

Fii înțelept! Alege Adevărul tot mereu!
Lumina scoate adevărul la iveală,
Rămâi alături doar de Dumnezeu
Pe Domnul, nimeni, niciodată nu-L înșeală.

Amin!
29.05. 2021


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 175
Opțiuni