Cu Dumnezeul meu, vorbesc
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Te iubesc numai pe Tine!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 31/03/2024
Cu Dumnezeul meu, vorbesc


Cu Dumnezeul meu vorbesc
Doar Lui Îi spun durerea mea,
În fața Lui mă tânguiesc
El îmi cunoaște inima,

Cu Domnul meu, adesea plâng
Căci gândul meu, e, să fac bine
Pornirile rele să-mi frâng
Eu sunt a Lui, El e cu mine

Îl chem târziu, în noaptea grea
Când ochii nu-mi se odihnesc
Căci vreau să fac doar voia Sa
Deloc, să nu păcătuiesc

Pentru El, tare vreau să fiu
Căci s-a jertfit, să fiu salvat
Să nu rătăcesc prin pustiu
Să fiu cu Domnul meu, cel drag

Mesaje multe eu I-am dat
Și-am plâns ades de dragul Său
E Domnul cel adevărat
Și nu este alt Dumnezeu

Idoli sunt mulți, lumea e plină
Dar ei sunt morți, fără putere
Durerea, ei nu o alină
Nu pot aduce mângâiere.

Nu mângâie în suferință
Atunci când singur nu răzbești
Fii omule plin de credință
Nimica, să nu risipești!

Să te încrezi în Domnul tău
El care este bun și drept
În El, Fiul lui Dumnezeu
Ce-i milostiv și înțelept

Căci El îți va da mântuirea
Păcatul tău, îl va ierta
La cer vei trăi fericirea
Sus, în Împărăția Sa

Amin

Câmpia Turzii, 31 martie 2024
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 300
Opțiuni