Când vei mânca și te vei sătura
Autor: Puiu Chibici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Iasmiina in 24/02/2024
Când vei mânca și te vei sătura
Să-L binecuvintezi pe Domnul
Pentru belșug și pentru țara ta
Și pentru că în liniște-ți faci somnul

Pentru că ai o pâine-n casa ta
Și-ți mai poți semăna ogorul,
Când masa-n tihnă-ți vei lua
Să-L binecuvintezi pe Domnul

Când obosit în pat te vei culca
În liniște și pace ca tot omul
Te rog amice nu uita
Să-L binecuvintezi pe Domnul

Când la fântâni setea-ți vei alina
Și când din câmp îți vei culege rodul
Să-L lauzi din toată inima
Și să Îl binecuvintezi pe Domnul

Când recunoscător te vei ruga
Pentru c-așa-i primit îndemnul
Să îți deschizi toată ființa ta
Și să Îl binecuvintezi pe Domnul

Cât timp hambaru-ți este plin
Și nu-ți lipsește untdelemnul
Și de-i mai mult, sau mai puțin...
Să-L binecuvintezi pe Domnul

Când ai acoperiș deasupra ta
Ai mâini și umbli pe picioare
Dacă te poți mișca, și te poți îmbrăca
Dă-i slavă Celui Sfânt și Mare

Cât poți gândi și poți vedea
Apleacă-te umil la Tronul
Celui ce-ți poate da, sau lua
Și care este veșnic... Domnul...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 242
  • Export PDF: 1
Opțiuni