Nădejdea și a mea iubire
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Bunul meu Mântuitor  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 21/02/2024



Inima Îți dăruiesc
Ție Dumnezeul meu
Cu Tine vreau să trăiesc
Sus în Paradisul Tău

Aripi să-mi fac către Tine
Sus pe plaiul Tău ceresc
Unde știu că este bine
Cu îngeri să mă însoțesc

Însetat sunt Tată sfânt
După a Ta neprihănire
Sunt un biet om pe pământ
Tânjesc după nemurire

Zi de zi mă rog fierbinte
Să fiu tare, să răzbesc
Înspre locurile sfinte
Eu Doamne nădăjduiesc

Bunătatea Ta Isus
Eu o văd și o prețuiesc
Robul Tău cel mai supus
Sunt și amarnic mă căiesc

Pentru tot ce am făcut
Și tot ce am săvârșit
Când eu nu Te-am cunoscut
Dar astăzi, sunt fericit!

Tu ești bucuria mea
Nădejdea și a mea iubire
Sus la Tronul Tău voi sta
Voi gusta din fericire

Nimic nu echivalează
Cu iubirea Ta de Tată
Ești a vieții mele rază
Ești lumina adevărată

Tu îmi dai înțelepciune
Și mă duci pe calea dreaptă
Tu mă duci Doamne cu bine
Unde cei sfinți mă așteaptă

Cu toții slavă să-Ți dăm
Ție Fiule ceresc
Cu toți să ne închinăm
Pentru tot, Îți mulțumesc.

Amin

Câmpia Turzii, 21 februarie 2024
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 231
Opțiuni